EXCLUSIV  Pieleanu, tranșant de Centenar: Acestea sunt defectul și marea calitate ale poporului român

Marius Pieleanu
Marius Pieleanu

Sociologul Marius Pieleanu ne-a spus că României îi lipsește seriozitatea înțeleasă ca respectare a cuvântului și consecvență.

"României îi lipsește seriozitatea, de exempu în marile conflagrații. Am intrat în Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei, apoi când lor le ardea buza, am întors armele la 23 august. În Primul Război Mondial ne-am declarat neutri, iar apoi, când ne-a convenit mai mult, am intrat împotriva nemților și i-am luat prin surprindere.

Toată activitatea noastră în instituțiile europene de după Revoluție este un alt exemplu de neserioziotate. Seriozitate înseamnă consecvență, să te ții de cuvânt", a decarat profesorul Marius Pieleanu, pentru DC News. 

Marea calitate a poporului român

Sociologul a precizat care este, în opinia sa, cea mai mare calitate a poporului român.

"Pot spune și cea mai mare calitate pe care puține popoare europene o au: uriașa capacitate de adaptare socială. Întotdeauna reușim, ca popor, să ne mulăm pe condițiile sociale și politice", a adăugat sociologul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel