Petre Daea, CONTROL la SUPERMARKET

 Ministrul Agriculturii, Petre Daea, aflat sâmbătă la Buzău, unde a ajuns caravana Campaniei naţionale de informare şi promovare "Alege oaia!", a vizitat un cunoscut supermarket din localitate pentru a verifica prezenţa în rafturi a produselor româneşti. 

El a trecut pe la sectorul de carne de oaie, pe la cel de ouă şi cel de lactate, cumpărând la final o cutie de smântână românească, având tricolorul pe capac. 

Întrebat ce notă dă reţelei comerciale, Petre Daea a spus că dă "nota de respect faţă de poporul român" şi că "exemplul nu trebuie urmat, ci aplicat". 

Campania naţională de informare şi promovare "Alege oaia!" a ajuns sâmbătă la Buzău, al şaptelea oraş în care poposeşte. Evenimentul a avut loc în parcarea unui centru comercial, unde au fost amenajate 15 căsuţe în care fermierii din judeţ şi-au putut expune produsele tradiţionale. De asemenea, asociaţiile crescătorilor de ovine din Buzău le-au oferit vizitatorilor preparate din carne de oaie. 

Carnea de porc românească, tot mai prezentă în supermarketuri 

La deschiderea manifestării, Petre Daea a susţinut că, într-o cunoscută reţea de magazine, "în spaţiile de comercializare, pe rafturile pentru consumatori, carnea de porc produsă de români este tot mai prezentă". "Am pornit timid, dar în acelaşi timp hotărâţi. Am pornit timid pentru că a fost un număr mic de animale, astăzi zilnic în România se comercializează 1.000 de capete de suine, pregătite pentru comerţ. Este un lucru excepţional şi acesta este drumul pe care trebuie să mergem", a afirmat demnitarul. 

Cât priveşte preţul ouălor româneşti, el a spus: "Un ou costă mai puţin de 50 de bani, nu a fost niciun fel de criză, ci au fost interpretări diferite, interese diferite într-un moment în care jocul pieţei a permis să plece lipsa aceasta de respect, iar gradul acesta de a se câştiga rapid a fost doar efemer", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel