Peskov: Se pregătesc anumite contacte cu prietenii noștri cubanezi

Peskov: Se pregătesc anumite contacte cu prietenii noștri cubanezi / Foto: Kremlin.ru
Peskov: Se pregătesc anumite contacte cu prietenii noștri cubanezi / Foto: Kremlin.ru

Peskov a confirmat pregătirea contactelor dintre Rusia și Cuba la cel mai înalt nivel.

Kremlinul a confirmat pregătirea unor contacte ruso-cubaneze la cel mai înalt nivel în viitorul apropiat, scrie Interfax.

"Se pregătesc anumite contacte cu prietenii noștri cubanezi. Vă vom informa despre detalii", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, reporterilor, întrebat dacă președintele cubanez Miguel Diaz-Canel urmează să viziteze Moscova în noiembrie.

În 20 noiembrie, la Moscova, este planificată deschiderea unui monument pentru liderul revoluției cubaneze, Fidel Castro. Potrivit presei, președintele Cubei ar putea fi prezent la acest eveniment.

VEZI ȘI: Acordul pentru exportul de cereale ucrainene. Peskov îi răspunde lui Erdogan: Mult mai riscant și periculos

Ucraina 2022 vs Cuba 1962. Hartmann: E ca în vorba aia cu „vine lupul“. Cât poți să ameninți? Să nu uităm un lucru

H. D. Hartmann, analist de politică externă, a explicat care sunt riscurile ca Ucraina să fie atacată cu arme nucleare de către forțele Federației Ruse:

„Putin a anunțat el că dacă se întâmplă ceva, are instrumentar nuclear la dispoziție. Vedem o contraofensivă ucraineană care se menține, vedem lupte masive în Lugansk, Donețk și Herson, dar retorica nucleară a încetat. E ca în vorba aia cu vine lupul, vine lupul, de șapte ori și la un moment dat lumea se plictisește. Cât poți să ameninți?“, a spus h. D. Hartmann la DC NEWS.

„Vi se pare că situația din Ucraina, în ceea ce privește pericolul nuclear, e mai gravă decât cea din Cuba din 1962?“, a întrebat jurnalistul Tudor Curtifan.

VEZI ȘI: Condițiile pe care Ucraina le pune pentru a relua negocierile cu Rusia

„Nu, nu-i nici pe departe! Acolo, lucrurile au început în 1962, rușii au fost foarte enervați de transferul de rachete nucleare care nici măcar rachete nu erau. Rușii au aflat ulterior că alea erau doar focoasele. Americanii nu transferaseră suportul de zbor. Atunci dura zile ca să montezi focoasele pe rachetă. Eu cred că în criza cubaneză, la un moment dat, a fost și Dumnezeu care a intervenit.

URSS-ul nu a înțeles ce se întâmplă în İncirlik, în Turcia, iar SUA bineînțeles că aveau bombe nucleare la 100 de kilometri depărtare. Rușii au trimis și rachetele în Cuba, nu doar focoasele. Suntem departe de acest moment și să nu uităm că Ucraina, ca țară suverană, a cedat întreg arsenalul său nuclear, dar să nu uităm că are o cultură nucleară.

Marile școli de inginerie nucleară au fost, în timpul URSS, dezvoltate în Harkov și Kiev. Cea mai mare putere din interiorul URSS, pe lângă Federația Rusă, era Ucraina. Ei au școala nucleară, ei înțeleg amenințarea, ei au lucrat la construcția rachetelor nucleare. Ei au ingineri, oameni de știință, au cultura filosofică și înțeleg magnitudinea problemei.

Amenințarea lui Putin mi s-a părut o chestie așa ... . Păi dacă știi că Ucraina, în timpul URSS, era rezervorul tău de inteligență în domeniu, cum poți să-l ameninți pe ăla, că el știe exact ce resurse ai? Propaganda asta de secol 20 nu mai merge în secolul 21.“, a spus, la DC News, H. D. Hartmann. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel