Pericol de avalanşă în masivul Ceahlău

Avalansa
Avalansa

Salvamont Neamţ a emis o avertizare de pericol de avalanşe în masivul Ceahlău, după ce astfel de fenomene au fost observate în imediata vecinătate a Cabanei Dochia. 

Salvamontiştii spun că, deşi avalanşa observată a fost de mici dimensiuni, era suficient de puternică să facă victime dacă ar fi surprins oameni în calea sa. "Prima avalanşă observată de echipa de serviciu din baza Dochia s-a produs în acest sfârşit de săptămână în imediata vecinătate a Cabanei Dochia, mai exact pe faţa vestică a Vârfului Lespezi, spre schit. Grosimea faliei a fost de 60 centimetri, iar lungimea de 40 metri. O avalanşă de mici dimensiuni, dar suficient cât să antreneze în cădere un grup de oameni şi să-i zdrobească de stânci", au scris salvamontiştii pe pagina de Facebook a instituţiei. 

Potrivit sursei citate, avalanşa s-a "spart" deasupra traseului Cascada Duruitoarea - Piciorul Şchiop - Cabana Dochia şi nu au existat persoane surprinse. Salvamontiştii susţin că, deşi stratul de zăpadă nu este foarte mare, consistenţa acesteia cât şi depozitele formate pe versanţi fac posibilă producerea acestui fenomen încă de la începutul acestui sezon de iarnă. 

Vezi şi: OUG amnistie şi graţiere. Toader: S-a agreat ideea că...

A fost desemnată Miss Universe 2018

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel