Percheziţii în Dolj şi Olt, dosar de evaziune. Prejudiciu, peste 9 milioane de lei

Procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul mai multor structuri specializate în combaterea crimei organizate au descins, marţi, la şase adrese din judeţele Dolj şi Olt, fiind conduse la audieri 14 persoane, într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de peste nouă milioane de lei, potrivit DIICOT.

În perioada octombrie 2011 - noiembrie 2012, membrii grupării vizate în acest dosar, care ar fi fost formată din 14 persoane, ar fi făcut mai multe livrări şi achiziţii fictive de materiale de construcţii, prejudiciind astfel bugetul de stat cu peste 9.200.000 de lei, susţin anchetatorii.

"Faţă de membrii grupării există suspiciunea rezonabilă că au acţionat conjugat în realizarea unui circuit scriptic al mărfurilor, dublat de viramente bancare similare efectuate foarte rapid, prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate ", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit procurorilor, membrii grupării s-ar fi folosit de o societate de tip off-shore cu sediul în Cipru, precum şi de mai multe firme deschise în România şi interpuse în circuit, în mod sistematic, pentru acumularea tuturor datoriilor către stat.

Societăţile comerciale folosite în acest scop nu aveau nici patrimoniu, nici salariaţi şi nici spaţii de depozitare, iar perioada de funcţionare era una de scurtă durată. Cu toate acestea, potrivit DIICOT, "în acte societăţile interpuse figurau ca furnizori pentru beneficiarii finali ai activităţii infracţionale: societăţile SC Ambient SA Sibiu şi SC Mitliv SRL Craiova".

Suspecţii urmează să fie audiaţi pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel