Percheziții domiciliare pentru contrabandă cu țigări

Percheziții
Percheziții

Poliţiştii efectuează, luni dimineaţa, un număr de 27 de percheziţii domiciliare în judeţele Botoşani şi Suceava într-un dosar de destructurare a trei grupări infracţionale specializate în contrabanda cu ţigări.

Potrivit  purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF), Minodora Răcnea., poliţiştii de frontieră dn cadrul STPF Botoşani şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), desfăşoară acţiuni pentru destructurarea a trei grupări infracţionale care au desfăşurat activităţi ilicite în sfera contrabandei cu produse accizabile şi care acţionau pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava.

"În această dimineaţă (luni dimineaţă - n.r.) se desfăşoară 27 percheziţii domiciliare la membrii grupărilor, în mai multe locaţii de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, la care participă 90 de poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, 24 poliţişti din cadrul BCCO Suceava, 15 jandarmi din cadrul IJJ Botoşani şi 8 poliţişti din cadrul IPJ Botoşani, fiind folosite 30 de autovehicule din cadrul Ministerului Afacerilor Interne", se arată în comunicat.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în vederea documentării întregii arii infracţionale şi a recuperării prejudiciului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel