Pensionar îndrăgostit, lăsat fără bani! O tânără din Cluj i-a furat cardul și i-a golit conturile

pixabay.com
pixabay.com

Un pensionar din Cluj a fost victima unei escrocherii după ce s-a îndrăgostit de o tânără care, profitând de încrederea lui, i-a furat cardul bancar și i-a retras 21.000 de lei. 

Femeia, vecina bărbatului, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare printr-o decizie pronunțată marți, 11 februarie 2025, de Tribunalul Cluj.

Victima își dorea să dezvolte o relație sentimentală cu femeia, iar aceasta a profitat de situație”, se arată în motivarea instanței. Femeia îl vizita frecvent pe pensionar, câștigându-i încrederea, iar acesta nu a bănuit nicio clipă că intențiile ei erau altele.

Într-una dintre vizite, femeia a observat cardul bancar al bărbatului într-un sertar, lângă țigări, și l-a luat fără ezitare. „Astfel, în perioada 26 iulie - 4 august 2023, femeia a retras 21.000 de lei de pe cardul bărbatului”, au reținut anchetatorii. Pentru a nu fi prinsă, tânăra returna cardul înapoi în sertar după fiecare retragere.

În fața instanței, femeia a încercat să se justifice: „Aveam nevoie de bani pentru a-mi achita facturile la gaze”, a declarat aceasta. Potrivit declarațiilor sale, în primăvara lui 2023, i s-au sistat gazele din cauza datoriilor, iar suma furată de la pensionar ar fi fost folosită pentru redeschiderea furnizării.

Magistrații au considerat însă că aceasta a profitat de vulnerabilitatea victimei, condamnând-o la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, potrivit Stiridecluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel