Pensii, contribuții. Olguța Vasilescu: Angajatorii plăteau doar contribuția angajatului

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu spune că până acum angajatorii plăteau doar contribuția angajatului, nu și pe a firmei. Ea a anunțat și programul măririii pensiilor. 

Lia Olguţa Vasilescu a spus că în cazul în care angajatorul nu va vira contribuţiile angajatului la bugetul de stat devine "penal", iar penalităţile vor fi suportate tot de către acesta. 

"Ce făceau până acum angajatorii? Plăteau doar contribuţia angajatului, nu o plăteau şi pe a firmei lor. De acum înainte nu se va mai putea face acest lucru. Devine din nou penal, dar nu prin Codul fiscal se stabilesc sancţiunile penale, ci prin cu totul alte legi, iar penalităţile le vor plăti în continuare firmele, nu angajaţii, pentru că ele sunt obligate de fapt prin acest cod ca să vireze banii respectivi", a explicat ministrul Muncii la România TV.

În ceea ce priveşte pensiile, ea a dat asigurări că de la 1 iulie 2018 va creşte pensia minim garantată de la 520 de lei la 640 de lei şi punctul de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, iar de la 1 ianuarie 2018 pentru pensiile ce depăşesc 2.000 de lei va scădea impozitul pe venit de la 16% la 10%. 

"Aşa cum am anunţat, la data de 1 iulie (2018 - n. r.) creşte pensia minim garantată de la 520 de lei la 640 de lei. (...) şi, de asemenea, punctul de pensie care a fost majorat anul acesta la 1.000 de lei de la 1 iulie anul viitor va fi de 1.100 de lei. Dar vor fi creşteri şi de la 1 ianuarie (2018 - n. r.) pentru pensiile peste 2.000 de lei, unde impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10%, aşa cum la pensiile sub 2.000 de lei s-a redus la zero impozitul încă din luna februarie a acestui an", a menţionat Vasilescu. 

În plus, ministrul a adăugat că se mai fac ajustări la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel