Mihai Untaru, comisar-șef în rezervă a analizat în exclusivitate pentru DCNews cauzele care l-ar fi putut împinge pe prosperul om de afaceri Dumitrache Economu spre gestul sinuciderii. Untaru spune că acest caz se aseamănă cu cel al Mădălinei Manole și al lui Vasile Turcu.
Cei care îl cunoșteau pe Dumitrache Economu spun că omul de afaceri s-a despărțit recent de soția cu care era partener în mai multe afaceri. Mihai Untaru este de părere că despărțirea nu poate fi un factor decisiv pentru a-l împinge spre sinucidere pe un om de afaceri important.
"Pentru o persoană de 46 de ani nu știu dacă este un eveniment atât de șocant, mai ales pentru un prosper om de afaceri. Este o perioadă mai dificilă pentru oamenii de afaceri. După noile reguli, ANAF face controale mai drastice, cu aceleași reguli pentru toți, este un indicator. În general, actul în sine este detectabil din toate punctele de vedere. Pentru oamenii care trăiesc la un anumit standard, sunt gesturi de inadaptibilitate. Așa s-a întâmplat și în cazul Mădălinei Manole care a fost mereu sus și nu a putut să suporte uitarea. Sunt persoane cu un caracter puternic, care nu pot să se adapteze unui alt tip de viață. La fel și în cazul lui Turcu, unde a fost nevoie de doar câteva zile care să-l împingă la un asemenea gest extrem," a explicat Mihai Untaru, comisar-șef în rezervă.
Untaru spune că nu este exclus ca în urma anchetei să iasă la iveală și alte detalii, având în vedere că Economu o avea partener în toate afacerile pe soția sa.
"Oamenii care au putere financiare nu ajung să fie atât de dependenți de femei. S-ar putea să iasă la iveală indicii ciudate. Plecarea soției l-ar fi putut afecta din punct de vedere financiar, sunt multe supoziții. Va fi o anchetă și va scoate la suprafață foarte multe probleme fie de natură a sănătății, fie alta vis-a-vis de viața privată," a mai spus Mihai Untaru.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu