Părinți din Alba, arestați pentru că și-au obligat copiii să se prostitueze

politia-mediafax-foto-diana-iurkiewicz-1
politia-mediafax-foto-diana-iurkiewicz-1

Doi soţi din Alba au fost arestaţi preventiv de către procurorii DIICOT, fiind acuzaţi că şi-au obligat cei patru copii, dintre care trei minori, se prostitueze, tatăl copiilor fiind acuzat şi de incest, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu fiicele sale.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Voina, în vârstă de 47 de ani, şi a Mariei Voina, de 49 de ani, din municipiul Blaj, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol şi incest.

Cei trei minori, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, și fiica cea mare, în vârstă de 22 de ani, au fost obligați să se prostitueze și să cerșească, în schimbul unor foloase bănești de cei doi soţi.

"Minorii erau obligaţi să cerşească în municipiile Alba-Iulia şi Blaj, fiind supuşi unor suferinţe fizice în situaţia în care nu reuşeau să predea inculpaţilor sumele de bani pretinse", se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al DIICOT.

Gheorghe Voina este acuzat de procurorii DICOT că a întreţinut, "prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa", raporturi sexuale cu fiicele sale, dintre care una minoră, în vârstă de 13 ani.

Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor doi soţi pentru o perioadă de 29 de zile, la propunerea procurorilor DIICOT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel