Liderul opoziției ungare, Péter Magyar, a traversat pe jos granița în România sâmbătă, după un marș de o săptămână, în încercarea de a câștiga sprijinul maghiarilor din România și de a atrage electoratul conservator în perspectiva alegerilor parlamentare din 2026, relatează Reuters.
Partidul său de centru-dreapta, TISZA, a apărut pe scena politică anul trecut, constituind cea mai serioasă provocare pentru premierul naționalist Viktor Orbán de când acesta a ajuns la putere în 2010.
Cele mai multe sondaje de opinie indică în prezent că TISZA îl devansează pe Fidesz, partidul lui Orbán, deși nu a fost stabilită încă o dată exactă pentru alegerile parlamentare, care urmează să aibă loc la începutul lui 2026.
Purtând steagul național al Ungariei, Magyar a trecut granița sâmbătă dimineață alături de un grup de susținători.
„Nu mergem (în România) ca să escaladăm tensiunile sau să le facem rău fraților și surorilor noastre maghiari care trăiesc acolo. Mergem acolo ca să ne arătăm solidaritatea”, a declarat Magyar pe 14 mai, atunci când a pornit pe jos, echipat cu echipament de drumeție.
Pe drumul spre graniță, Magyar s-a oprit în mai multe orașe mici pentru a discuta cu alegători din mediul rural - o categorie care, în mod tradițional, îl sprijină pe premierul conservator Viktor Orbán.
Guvernul lui Orbán oferă sprijin financiar comunităților maghiare din România, iar în 2014 a acordat drept de vot maghiarilor care trăiesc în afara granițelor țării. La ultimele alegeri din 2022, 94% dintre acești alegători au votat pentru Fidesz.
Cel mai recent sondaj realizat de think tank-ul Publicus, publicat vineri, indică faptul că partidul TISZA se bucură de 43% din sprijinul alegătorilor deciși, în timp ce Fidesz are 36%.
Magyar și-a anunțat marșul pe 12 mai, după ce Viktor Orbán a sugerat atunci că ar putea colabora cu candidatul prezidențial român, George Simion, în perspectiva alegerilor din România de pe 18 mai.
Partidul UDMR, care reprezintă comunitatea maghiară din România, și-a îndemnat însă alegătorii să îl susțină pe centristul Nicușor Dan, care a și câștigat scrutinul.
Péter Magyar este un politician maghiar aflat în plină ascensiune, considerat în prezent principalul adversar al premierului Viktor Orbán. A devenit cunoscut în 2024, când a ieșit public din sfera guvernamentală și a lansat critici dure la adresa regimului Fidesz, pe care îl acuză de corupție și autoritarism.
Magyar nu vine din afara sistemului. A fost funcționar de rang înalt, inclusiv în Ministerul Justiției, și a fost căsătorit cu Judit Varga, fost ministru al Justiției și unul dintre oamenii de încredere ai lui Orbán. După divorțul de Varga, a rupt și legăturile cu regimul și a început să dezvăluie nereguli din interior.
În martie 2024 a fondat partidul de centru-dreapta TISZA, care în doar câteva luni a crescut rapid în sondaje.
Magyar mizează pe un discurs anti-corupție și pe atragerea electoratului conservator nemulțumit de stagnarea politică și economică. Prin acțiuni simbolice, cum ar fi marșul său pe jos către România pentru a se întâlni cu comunitățile maghiare din afara granițelor, încearcă să consolideze o imagine de lider național.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu