OUG amnistie și grațiere. Niels Schnecker: ”În niciun caz. Trebuie să se facă în Parlament”

Niels Schnecker
Niels Schnecker

Analistul politic Niels Schnecker a declarat că nu este de acord cu Ordonanța de Urgență pentru amnistie și grațiere. Schnecker este de părere că acest lucru trebuie făcut în Parlament.

”Cred că nu trebuie să mă calific eu că sunt împotriva actualului sistem de justiție și să spun că sunt printre cei mai vașnici, critici ai acestui sistem. Sunt de acord că în multe dintre dosarele care au fost făcute de DNA, oamenii într-adevăr, stau în pușcărie, nu zic nevinovați, pe dosarele respective, nefiind fost dovedit nimic. Cred că grațierea este fie un act prezidențial, fie dacă este să fie dat prin lege trebuie să fie al legislativului și nu al executivului. Mi se pare normal ca acest lucru să se facă în Parlament și în niciun caz într-o ordonanță de urgență. Trebuie menținută diferența clară între ce este atribuția unuia și ce este atribuția altuia.

Pe de altă parte, punerea în acord a hotărârilor CCR tocmai acesta este obiectul legilor de modificare a legilor Justiției, legi care sunt contestate în acest moment și sunt puse din nou în discuție. Mai avem de asemenea și comentariile Comisiei de la Veneția care se pare că au niște probleme cu aceste modificări.”, a declarat Niels Schnecker la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel