"Ordinea" apare în Spania, în 2014

ordinea
ordinea

Eveniment editorial la Târgul de Carte LIBER de la Madrid, care se va desfășura în perioada mai-iunie 2014: va fi lansată ediția în limba spaniolă a romanului Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecția „Fiction LTD” a Editurii Polirom.

Romanul lui Adrian Ecovoiu, Ordinea, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós, informează Editura Polirom.

Cu o prefață semnată de Ion Simuț, "Ordinea" este "povestea-parabolă a unui personaj mesianic care descoperă că înainte de Cuvînt a fost Ordinea, „întîmplare” care este pe punctul de a schimba destinul unei societății... Romanul lui Alexandru Ecovoiu, extrem de incitant, urmărește destinul lui Filip, tînăr a cărui obsesie pentru ordine, transformată într-un surprinzător mijloc de a obține putere, va duce la „construirea” unei uriașe dezordini, cu efecte dintre cele mai neașteptate", se precizează în informarea editurii.

Cine este Alexandru Ecovoiu, autorul romanului Ordinea

Alexandru Ecovoiu (n. 1943) a debutat în anii ’80, iar în atenția publicului și a criticii literare a intrat cu adevărat în 1995, odată cu apariția romanului Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1996; nominalizat la Premiul „LiterArt –XXI”, SUA, 1997; Premiul revistei Observator, München, 1998).

Publicarea romanului Stațiunea (Premiul Academiei Române) în 1997 i-a adus însă confirmarea talentului.

În 2001 publică volumul Cei trei copii-Mozart (nominalizat la Premiul ASPRO), iar în 2002 romanul Sigma (Premiul Asociației Scriitorilor din București).

Ulterior, la Editura Polirom au apărut Saludos (2004, editia a III-a), Ordinea (2005), Sigma (2005, ediția a II-a), Statiunea (2007, ediția a II-a), Cei trei copii-Mozart (2008, ediția a II-a) și După Sodoma (2012, premiul „Cel mai bun scriitor al anului 2012”, acordat de USR și premiul „Cartea Anului”, categoria Proza, acordat de Filiala București a USR).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel