Termenul limită pentru depunerea de către Opoziţie a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului este 10-12 decembrie, a declarat luni seară preşedintele PNL, Ludovic Orban.
'Deci, ca termen limită, 10-12 decembrie va fi depunerea moţiunii. Sigur că vom continua discuţiile, încercăm să convingem cât mai mulţi parlamentari să susţină moţiunea de cenzură', a precizat Orban, la B1 TV. Preşedintele PNL a reafirmat faptul că pentru reuşita moţiunii este necesar ca aceasta să fie votată de 67 de parlamentari în plus faţă de cei din Opoziţie şi că parlamentarii PSD sunt greu de convins în condiţiile în care li se oferă diferite 'avantaje'.
'Repet, ca să treacă moţiunea de cenzură, şi este bine să ştie oamenii, trebuie să avem 67 de voturi din zona majorităţii guvernamentale, peste voturile parlamentarilor din Opoziţie. (...) Noi nu avem nicio pârghie de a-i putea determina pe parlamentarii din zona guvernamentală, care sunt tentaţi cu o mulţime de avantaje personale şi care mişcă în front este imediat ameninţat sau i se oferă un 'morcovel' sau un 'oscior mic' şi este foarte complicat efortul ăsta de a convinge un număr atât de mare de parlamentari din majoritate ca să voteze', a spus Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu