Oamenii, șocați de Marian Godină. Replica polițistului

Marian Godină FOTO AGERPRES
Marian Godină FOTO AGERPRES

Marian Godină a fost criticat pentru că s-a fotografiat cu leii. Polițistul se află în luna de miere în Mauritius.

”Am postat în seara asta două fotografii cu niște lei și am stârnit un adevărat val de revoltă la adresa mea. Oameni care, după spusele lor mă apeciau până azi, se arată profund dezamăgiți și îmi transmit că ar trebui să-mi fie rușine. De aceea consider că e necesară această postare în care voi explica cum văd eu lucrurile.

Mă aflu cu soția mea în luna de miere (o lună de 10 nopți) în Mauritius. Celor care consideră că vreau "să mă dau mare" le pot spune că am fost prima oară la mare, în România, la vârsta de 21 de ani, atunci când am avut salariu, iar asta nu pentru că nu aș fi vrut să merg atunci când eram copil și când vedeam marea doar la televizor, ci pentru că ai mei nu au avut "timp" să mă ducă.

Acum, am plecat în luna de miere și am dorit să alegem un loc "mai altfel" decât cele pe care le văzusem până acum. Spre deosebire de unii care se află pe o insulă apropiată, am făcut asta pe banii proprii, curați și munciți.

Înainte de a pleca, ne-am documentat despre ce am putea face aici, iar una dintre cele mai lăudate experiențe de aici era vizita în Safari, unde te poți plimba cu leii "Walking with lions" sau, dacă vrei să te coste mai puțin, poți alege doar să interacționezi cu ei. Leii de aici nu sunt nici drogați, nici sedați, ci sunt lei născuți aici, mulți fiind pui orfani adoptați din sălbăticie, după ce părinții lor au fost uciși de braconieri, lei care nu ar mai avea nicio șansă de adaptare în mediul lor natural. Fără acei îngrijitori, nu ai avea nicio șansă să te apropii de lei, iar acele bețe nu sunt folosite în niciun caz pentru a bate leii. De altfel, mi-e greu să înțeleg cum ai putea să te bați cu un leu, fiind înarmat cu un băț.

Dacă nu aveam biletele rezervate, am fi stat minim o oră la coadă pentru a le cumpăra, așa că nu cred că ar fi dispărut leii în captivitate pentru că nu s-a dus Godină să facă poză cu leii pentru a încuraja astfel de lucruri. Spre deosebire de mulți dintre cei care au comentat, am acasă doi câini și două pisici și nu mă pot întreba, la câți iubitori de animale au sărit pe mine, cum de mai avem câini vagabonzi pe străzi, cu atâția miloși.

În plus, dacă nu auzi guiț, beee sau muuu atunci când muști cu poftă dintr-o shaorma, dar ai găsit potrivit să mă înjuri că am făcut o poză cu niște lei vii, să știi că porcul, oaia sau vaca aia din care mănânci cu nesaț, au fost toate ucise înainte de a ajunge învelite în lipie și mai apoi în al tău maț.

Și ca să închei, sunt convins că peste 90% dintre cei care se arată revoltați în comentarii, dacă ar avea ocazia să facă o poză cu lei, ar face-o. Dar asta nu trebuie să mi-o recunoască fiecare mie în comentarii, ci să și-o recunoască sieși în gând, în propria-i ipocrizie”, a scris Marian Godină pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel