O nouă grevă la Lufthansa

Lufthansa-airplane
Lufthansa-airplane

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), care reprezintă aproximativ 5.400 de piloți de la compania aeriană germană Lufthansa, a anunțat joi că discuțiile cu conducerea companiei referitoare la programele de pensionare anticipată au eșuat și în consecință a avertizat că ar putea organiza o nouă grevă de protest în perioada următoare, transmite AFP.

Piloții de la Lufthansa au organizat deja patru greve de protest în acest an din cauza intenției echipei de conducerea de a elimina sistemul de pensionare anticipată care permite în prezent piloților să se pensioneze la 55 de ani.

”Cockpit regretă că negocierile au eșuat încă odată”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Internet a sindicatului, care a acuza managementul că nu vrea să ajungă la un acord. ”Noi acțiuni de protest pot fi așteptate în perioada următoare. Publicul va fi informat în avans”, se mai arată în comunicat.

Noua amenințare cu greva a piloților de la Lufthansa vine într-un moment în care piloții de la compania aeriană franceză Air France au intrat în a 11 zi de grevă pentru a protesta față de planurile companiei de a-și extinde filiala low-cost, Transavia.

La fel ca și alte companii europene, Lufthansa trebuie să-și reducă costurile în fața concurenței venită din partea companiilor low-cost de genul EasyJet și Ryanair dar și a noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, precum Etihad sau Emirates.

Ultima grevă a piloților de la Lufthansa a avut loc în data de 10 septembrie când compania aeriană a fost nevoită să anuleze 110 zboruri interne și europene de pe aeroportul din Munchen.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy