O femeie care avea inima în partea dreaptă a primit o proteză de valvă aortică prin intermediul arterelor, la ARES. Procedura TAVI, o șansă pentru pacienții inoperabili

O procedură medicală inedită a avut loc recent la ARES București. O pacientă în vârstă de 74 de ani, născută cu ”situs inversus”, o condiție fiziologică în care toate organele sunt invers poziționate, a primit o proteză pentru valva aortică a inimii, prin intermediul arterelor. Intervenția a fost realizată de echipa medicală ARES condusă de dr. Dan Deleanu și reprezintă o premieră pentru sistemul medical de la noi.

”Aceste persoane sunt perfect sănătoase. Pot să aibă doar cordul pe partea dreaptă. Pot să aibă toate organele invers, în ”situs inversus”, cum era această pacientă, deci ficatul în loc de dreapta, pe stânga, splina, în log de stânga, pe dreapta și așa mai departe. Nu este o situație patologică. E o situație particulară anatomică, ce nu predispune la nicio boală neapărat prin ea însăși. Însă fiind vorba despre o pacientă cu vârsta peste 70 de ani, apăruseră deja bolile vârstei” explică dr. Dan Deleanu, medic cardiolog cu specializare în cardiologie intervențională, la ARES.

Pentru că suferea de stenoză aortică strânsă asociată cu obezitate și alte afecțiuni metabolice, pacienta nu putea fi operată. Pentru ea, intervenția TAVI a fost soluția salvatoare. Pentru medici, intervenția a fost mai dificilă din cauza particularității anatomice a pacientei.

”A fost mai dificil pentru că toate proiecțiile cu care eram obișnuiți și pe care încercam să le obținem astfel încât să potrivim valva cât mai bine,  sunt complet altfel și practic a trebuit să le ”inventăm” puțin. Trebuie puțin gândit invers și făcut manevre care nu sunt scrise neapărat în ghiduri” a arătat dr. Deleanu.

Tehnologia medicală a avansat foarte mult în ultima perioadă, iar pacienții cardiaci care până acum câțiva ani rămâneau fără opțiuni au acum la dispoziție soluții terapeutice tot mai inovatoare, care îi salvează și le îmbunătățesc calitatea vieții. O astfel de procedură este intervenția cunoscută în lumea medicală drept TAVI  sau implantarea transcateter a valvei aortice. Această intervenție minim-invazivă se realizează prin intermediul vaselor de sânge și este adresată în special pacienților cu stenoză aortică, la care riscurile unei intervenții chirurgicale clasice sunt prea mari.

Inima are patru valve care asigură, prin funcționarea lor corectă, circulația sângelui într-un singur sens. Atunci când una dintre aceste valve se îngustează, din cauza depunerilor de calciu, sau nu se mai închide complet, apare o boală valvulară. Stenozele valvelor apar atunci când acestea se îngustează și nu mai permit ejecția completă a sângelui. Regurgitările sau insuficiențele apar atunci când valvele nu se închid complet și o parte din sângele ejectat se întoarce în camera anterioară a inimii. Ambele situații provoacă simptome severe și înrăutățesc considerabil calitatea vieții pacientului.

Stenoza aortică se referă la îngustarea valvei aortice. Această valvă se află între ventriculul stâng și artera aortă și permite sângelui oxigenat să plece dinspre inimă înspre toate organele corpului. Când valva este îngustată sever, sângele cu oxigen circulă cu dificultate spre celulele organismului și apar simptome supărătoare: oboseală pronunțată, dificultăți de respirație, rezistență scăzută la efort și chiar și dureri în piept sau aritmii. Pacienții care suferă de stenoză aortică strânsă sunt îndrumați în mod uzual către chirurgia cardiacă. Totuși, pentru o parte dintre acești pacienți, cu vârste în general peste 70 de ani și multiple afecțiuni, riscurile intervenției chirurgicale sunt foarte mari. Pentru ei, până în urmă cu câțiva ani, soluțiile terapeutice nu existau.  

De câțiva ani, procedura TAVI se realizează cu succes și în România. Astfel, tot mai mulți pacienți inoperabili au șansa să primească o valvă aortică nouă, care le garantează o calitate a vieții mai bună, pentru cel puțin 5-7 ani.

La centrele ARES din București și Cluj au fost realizate până în prezent peste 175 de astfel de proceduri. Misiunea ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare care păstrează integritatea corporală. De-a lungul celor peste 9 ani de activitate, la ARES au avut loc 14 premiere medicale naționale și internaționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel