O dronă 'ucraineană' s-ar fi prăbuşit în apropiere de Moscova, potrivit autorităților ruse

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Autorităţile ruse au afirmat luni că o dronă 'ucraineană' s-a prăbuşit la aproximativ 50 km de Moscova, fără a provoca victime sau pagube, acest incident intervenind pe fondul temerilor de atacuri în Rusia, cu câteva zile înainte de marile sărbători naţionale, relatează France Presse. 

 

Este al doilea incident de acest gen semnalat în regiunea Moscovei de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022. Mai multe atacuri cu drone au lovit alte regiuni ruse, uneori departe de graniţa cu Ucraina.

'O dronă de fabricaţie ucraineană s-a prăbuşit pe teritoriul districtului municipal Bogorodsk', la aproximativ 50 km est de Moscova, unde a fost descoperită de o femeie din zonă într-o pădure, a indicat pe Telegram responsabilul districtului, Igor Suhin.

O sursă anonimă din cadrul serviciilor de urgenţă a declarat pentru agenţia de stat RIA Novosti că aparatul - potrivit informaţiilor preliminare - nu transporta 'niciun fel de muniţie'.

O altă sursă locală, citată de agenţia de presă rusă Interfax, susţine însă că drona ar fi putut conţine aproximativ 18 kilograme de explozibil.

În urma acestui incident, Suhin a anunţat anularea din raţiuni de 'securitate' a unei parade şi a unui concert care fuseseră planificate în districtul Bogorodsk pe 9 mai, cu ocazia marcării victoriei asupra Germaniei naziste în 1945.

'Este o decizie dificilă pentru noi, dar trebuia să o luăm. Securitatea este cel mai important lucru astăzi. Iar victoria este mereu în inimile noastre', a explicat Igor Suhin.

Numeroase alte regiuni ruse, inclusiv regiunile Kursk şi Belgorod, situate în apropiere de frontiera cu Ucraina, precum şi Crimeea anexată, au decis deja să anuleze defilările de 9 mai din motive similare.

Desfăşurarea principalei parade militare a ţării în Piaţa Roşie din Moscova este menţinută în continuare, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

'Pregătirile pentru paradă sunt în curs de desfăşurare, ea va avea loc. Va fi un eveniment important, tradiţional', a declarat el luni jurnaliştilor, notează Agerpres.

 O rachetă rusească a fost lansată către o dronă a SUA, dar a ratat ținta

Comandamentul Central al Statelor Unite ale Americii (CENTCOM ) a confirmat oficial că un sistem antiaerian rusesc de tip Pantsir-S1 a lansat o rachetă către o dronă americană de tip MQ-9 Reaper. Incidentul a avut loc anul trecut.

Datele au apărut ca urmare a masivei scurgeri de informații din aceste săptămâni, scurgere cunoscută în presă sub denumirea de Pentagon Leaks, scrie DefenseRomania.

Incidentul confirmă o creștere îngrijorătoare a comportamentului agresiv al Rusiei în Siria, Marea Neagră și în alte părți ale lumii.

SUA au confirmat că totul s-a întâmplat la finalul anului 2022.

Amintim că la mijlocul lunii trecute, un avion de luptă rusesc Su-27 a provocat în mod deliberat prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper deasupra Mării Negre. Incidentul din Marea Neagră a fost printre cele mai grave petrecute între SUA și Rusia în ultimii 30 de ani și a avut loc pe fondul agresiunii brutale și pe scară largă pe care Rusia a generat-o asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel