Noul Cod Penal elimină o cale de atac: Deciziile Curții de Apel, definitive și executorii

justitie
justitie

Noul Cod de Procedură Penală, care va intra în vigoare peste două săptămâni, stabilește că deciziile Curților de Apel rămân definitive și executorii, recursul devenind o cale de atac excepțională. Totodată, recursurilor aflate în curs de judecată la data de 1 februarie li se vor aplica decizia Curtea de Apel.

Cauze celebre, precum "Dosarul Transferurilor", "ICA" sau "Rompetrol" se află în prezent pe rolul Curților de Apel.

Conform ziuanews.ro, articolul 11 din legea 255/2013, pentru punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală prevede că "deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de Procedură Penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație. (...) Soluționarea recursului în casație este supusă dispozițiilor Codului de procedură penală. Deciziile prevăzute la alineatul 1 devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de Procedură Penală, în condițiile art 552, alin. 1 din Codul de procedură Penală". Articolul menționat, 552, spune că "hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel". Dacă apelul a fost respins, însă, rămâne definitivă, conform articolului 551 din același cod, hotărârea primei instanțe. Odată cu 1 februarie 2014, aceste dispoziții înseamnă că prima instanță de judecată va trebui să pună în executare hotărârile instanței de apel, anterioare noului Cod de Procedură Penală, pentru care nu expirase termenul de declarare al recursului!

În același timp, art. 10, alin 1 spune că "apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de Procedură Penală se soluționează de către aceeași instanță, potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel. (...) Deciziile pronunțate în apelurile soluționate potrivit alin 1 (...) sunt definitive, în condițiile articolului 552, alin. 1 din Codul de Procedură Penală".

NCPP include și un art. 12 care arată că un recurs în stare de judecată la data intrării în vigoare a Codului este inutil, pentru că se va aplica decizia Curții de Apel. Excepția survine dacă decizia curții supreme nu este una în sensul desființării deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel