Instituția Prefectului Alba a oferit noi detalii despre restricțiile privind utilizarea apei din râul Mureș.
Instituția Prefectului Alba anunță că se ridică restricțiile de utilizare a apei din râul Mureș, ca urmare a scăderii concentrației de cloruri în apele de suprafață.
„Ca urmare a monitorizării continue efectuate de ABA Mureș și SGA Alba, informăm că în data de 06.07.2025 s-au înregistrat scăderi ale concentrațiilor de cloruri în apele de suprafață din județul Alba, după cum urmează: Râul Târnava Mică (Petrisat): 288 mg/l; Râul Târnava Mare (Mihalț): 221 mg/l; Râul Mureș (Alba Iulia): 130 mg/l.
În ceea ce privește râul Mureș, valorile în scădere și tendința de stabilizare a concentrației de cloruri (comparativ cu 142 mg/l în data de 05.07.2025) permit, în acest moment, utilizarea apei de suprafață cu prudență, pentru adăparea animalelor și irigarea culturilor agricole”, se arată într-o informare trimisă, duminică, de Instituția Prefectului Alba.
Potrivit sursei citate, SGA Alba a informat UAT-urile riverane râului Mureș - Sântimbru, Ciugud, Alba Iulia, Vințu de Jos, Săliștea, Blandiana, Șibot - privind ridicarea restricțiilor de utilizare a apei din râul Mureș.
CJSU Alba, prin SGA Alba, continuă monitorizarea atentă a calității apei și va comunica orice modificare a situației, în scopul protejării populației, a culturilor agricole și a sănătății animalelor.
Restricțiile au fost instituite în 14 iunie.
Amintim că la sfârșitul lunii mai, Salina Praid a fost inundată în urma ploilor torențiale care au provocat creșterea debitului pârâului Corund. Acestea au dus la infiltrarea apei în galeriile subterane și la suspendarea temporară a activității, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News