NETFLIX, anunț oficial privind intrarea pe piața din România

Netflix
Netflix

Lansarea Netflix în România este probabilă în cursul anului viitor, în cadrul stategiei globale de extindere, dar nu în ianuarie 2016, aşa cum au fost informaţiile vehiculate în piaţa media.

Netflix, era disponibil la începutul lui 2015 în 77 de ţări, conform unei scrisori adresate investitorilor, în care îşi exprima intenţia de a „se extinde global, în 200 de ţări, în decursul următorilor doi ani", scrie Pagina de Media.

Marlee Tart, Corporate Communication Manager la Netflix, a confirmat pentru Mediafax această intenţie, fără a da o dată specifică pentru ţara noastră:

"Ne vom extinde până aproape de nivelul global până la sfârşitul lui 2016, dar nu avem niciun anunţ referitor la România în momentul de faţă".

România ar putea fi prezentă în pachetul de 200 de ţări şi teritorii şi ca urmare a unui proiect de reglementare europeană, conform căreia abonaţii unor servicii online dintr-o ţară UE ar trebui să beneficieze de aceleaşi servicii în toate cele 28 de state ale Uniunii.

În momentul de faţă, Netflix este deja disponibil în toate ţările din Europa Occidentală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel