Neamţ: Cel puţin 9 discoteci din judeţ nu au autorizaţie de securitate la incendiu

Cel puţin 9 discoteci din judeţul Neamţ funcţionează fără să deţină autorizaţie de securitate la incendiu, a declarat locotenent-colonelul Mihai Ciprian Mitrea, adjunctul inspectorului şef al ISU Neamţ. 

Ilegalităţile au ieşit la iveală în urma controalelor pe care echipele ISU, păzite de jandarmi, le-au făcut în ultimele 3 luni, în nopţile de sâmbătă şi duminică, atunci când sunt organizate discoteci, scrie Agerpres.

'În ultimele 3 luni, cadre ale Inspecţiei de Prevenire au executat în zilele de sâmbătă, începând cu ora 21.30, controale la un număr de 19 obiective, fiind identificate 89 de nereguli. Au fost aplicate 18 amenzi în valoare de 42.500 lei.

Pe timpul acestor controale s-a constatat că 9 din cele 19 obiective controlate funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost stabilite termene concrete pentru intrarea în legalitate, urmând ca până la sfârşitul anului să fie reluat controlul la aceste 9 obiective', a declarat lt. col. Mihai Ciprian Mitrea, adjunctul inspectorul şef al ISU Neamţ.

În judeţul Neamţ sunt înregistraţi 296 operatori care au ca activitate restaurant şi 957 operatori economici care au ca activitate bar şi alte activităţi de servire a băuturilor.

Comanda ISU Neamţ a declarat că odată cu apariţia ordonanţei de urgenţă privind posibilitatea închiderii unităţilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu vor apela la prevederile actului normativ în situaţiile în care operatorii economici au deficienţe majore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel