Mureş: Plan de acţiune pentru îmbunătăţirea guvernanţei Strategiei de Specializare Inteligentă, aprobat de CDR Centru

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a aprobat, marţi, la Sovata, Planul de acţiune pentru îmbunătăţirea guvernanţei Strategiei de Specializare Inteligentă, ca instrument politic vizat prin proiectul Beyond EDP - 'Îmbunătăţirea eficacităţii RIS3 prin managementul procesului de descoperire antreprenorială -EDP', în cadrul Programului de Cooperare Interreg Europe, în care ADR Centru este partener alături de instituţii din opt state europene.

Directorul de dezvoltare proiecte regionale din ADR Centru, Ovidia Caba, a arătat că obiectivul principalul al proiectului este îmbunătăţirea strategiilor de specializare inteligentă (RIS3), prin managementul procesului de descoperire antreprenorială (EDP) şi adaptarea mai bună a politicilor publice de cercetare - dezvoltare - inovare la nevoile economiilor locale. Potrivit Ovidiei Caba, creşterea eficacităţii strategiilor de specializare inteligentă presupune crearea unor ecosisteme la nivel regional capabile să detecteze noi oportunităţi şi să le dezvolte pe cele existente pe de o parte şi să stimuleze capacitatea companiilor de valorificare a acestor oportunităţi, pe de alta. Planul de acţiune aprobat, marţi, la Sovata, are în vedere crearea unor grupuri de lucru, integrate în structura de guvernanţă a strategiei de specializare inteligentă, care vor avea rolul de a furniza sprijin tehnic, atât ADR Centru, cât şi Consorţiului Regional de Inovare, pentru realizarea/actualizarea, implementarea şi monitorizarea Strategiei de Specializare Inteligentă. Rolul acestor grupuri de lucru este de a furniza informaţii şi analize care să fundamenteze strategia de specializare inteligentă, să participe la implementarea, evaluarea şi monitorizarea acesteia. Proiectul este depus de Agenţia Regională de Inovare Centre Val de Loire din Franţa, este implementat pe o perioadă de 5 ani, între 1 aprilie 2016 - 31 martie 2021, împreună cu 10 instituţii şi organizaţii - Fundaţia pentru Învăţământ Superior şi Universitatea din Castilia şi Leon (Spania), Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru (România), Fundaţia FUNDECYT şi Parcul Ştiinţific şi Tehnologic din Extremadura (Spania), Regiunea (Voievodatul) Lodzkie (Polonia), Inovare, Dezvoltare, Franţa de Nord, (Franţa), Alianţa Provinciilor din Olanda de Nord (Olanda), Regiunea Ostergotland (Suedia), Universitatea Otto von Guericke din Magdeburg (Germania), Regiunea Umbria (Italia), Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Dezvoltare - EURADA (Belgia). Ovidia Caba a precizat că proiectul este structurat în două faze de implementare, una fiind dedicată învăţării interregionale, care s-a derulat în perioada aprilie 2016 - martie 2019, iar a doua, monitorizarea procesului de îmbunătăţire a instrumentelor politice care vizează tematica proiectului, care se va derula între aprilie 2019 şi martie 2021. În cadrul acestei a doua faze vor fi implementate planurile de acţiune realizate la nivelul fiecărei regiuni şi validate de către Secretariatul Comun al Programului Interreg Europe. Potrivit reprezentantei ADR Centru, lecţiile învăţate pe parcursul primei faze de implementare a proiectului au fost incluse în planul de acţiune realizat de ADR Centru pentru îmbunătăţirea guvernanţei Strategiei de Specializare Inteligentă. Acest document include acţiuni specifice care pot contribui la consolidarea şi creşterea eficienţei Consorţiului Regional de Inovare, creşterea rolului actorilor regionali, în special a celor care reprezintă mediul de afaceri, în elaborarea şi implementarea RIS3 şi la îmbunătăţirea structurii de guvernanţă a RIS3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel