Moţiunea simplă "Politica externă este a României, nu a PDL", dezbătută astăzi, la Senat

senat
senat

De la ora 15,00, Plenul Senatului va începe dezbaterean moţiunii simple "Politica externă este a României, nu a PDL. Moţiunea simplă a fost iniţiată de senatori PSD şi PNL.  Potrivit lui Geoană, programul Senatului de luni va fi modificat în vederea citirii şi dezbaterii moţiunii amintite.

Uniunea Social Liberală (USL) solicită premierului Emil Boc, în textul moţiunii simple intitulate "Politica externă este a României, nu a PDL", depusă, miercuri, în Senat, să ia măsurile necesare pentru "a repara gafele de proporţii ale ministrului de externe, Teodor Baconschi", inclusiv prin înlocuirea acestuia.

Semnatarii moţiunii îi solicită, totodată, primului ministru să blocheze dezbaterea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă pentru românii din afara graniţelor, "până la finalizarea dialogului pe această temă cu toate partidele politice parlamentare şi cu instituţiile internaţionale specializate".

Parlamentarii USL susţin în textul moţiunii simple că actualul ministru de Externe, în tot mandatul său, "a eşuat în reprezentarea cu succes a României în plan european şi internaţional, a ştirbit prestigiul instituţiei pe care o conduce prin manifestările sale politice penibile şi prin declaraţii iresponsabile".

Semnatarii documentului susţin că Teodor Baconschi a "comis o gravă eroare politică şi un atentat la democraţie" cu ocazia celei mai recente Convenţii Naţionale a PDL, unde a fost ales pentru postul de prim-vicepreşedinte.

Semnatarii califică declaraţiile lui Baconschi, conform cărora "proiectul legii votului prin corespondenţă îi face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi", ca fiind "de maximă gravitate şi iresponsabile".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel