Mituleţu-Buică (AEP): Peste 10.000 de români s-au înregistrat pentru votul în străinătate; ritmul nu este satisfăcător

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a anunţat vineri că până în prezent peste 10.000 de alegători români din diaspora s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro, dintre care aproximativ 5.300 doresc să îşi exprime opţiunea la o secţie de votare.

Pe de altă parte, şeful AEP a opinat că ritmul înregistrat până în prezent nu este unul satisfăcător.

"Din punctul meu de vedere (ritmul înregistrărilor, n.r.) nu este satisfăcător. Când avem informaţii că afară sunt 5,6 milioane cetăţeni, conform Registrului Electoral sunt 700.000 de cetăţeni cu paşaport, cu domiciliu în străinătate, iar la acest moment noi avem 10.000 de cereri... Eu m-aş fi aşteptat ca cel puţin cei aproape 400.000 care au votat la europarlamentare să se preînregistreze", a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul AEP.

Mituleţu-Buică a reamintit că misiunea diplomatică din Germania a solicitat înfiinţarea a 100 de secţii de votare, dar a atras atenţia că acest lucru nu este posibil fără preînregistrări.

"Cu siguranţă, statul român este obligat să asigure acest drept de vot - legea o spune - dar cu o preînregistrare. (...) Am avut o cerere de la un cetăţean care spunea că el trăieşte într-o localitate cu câteva zeci de mii de români. Şi noi îl rugăm pe acel cetăţean să vorbească cu câţi poate, să se preînregistreze", a precizat Mituleţu-Buică.

Preşedintele AEP a mai spus că în lipsa unui număr suficient de preînregistrări există riscul să se reia situaţia de la alegerile europarlamentare. El a subliniat că preînregistrarea este la fel de simplă precum semnarea unei petiţii online, iar data limită este 11 septembrie.

"Avem un site, www.votstrainatate.ro. Îl promovăm. Îi rugăm pe toţi cetăţenii români care se află în străinătate să se înregistreze fie pentru secţie de votare, fie pentru vot prin corespondenţă. Numai înregistrându-te ai certitudinea că nu stai la rând, că vei reuşi să votezi", a spus el.

Preşedintele AEP a menţionat că în această perioadă au loc întâlniri cu reprezentanţii MAE şi ai Ministerului Românilor de Pretutindeni pentru campania de promovare a preînregistrării pe portalul www.votstrainatate.ro. De asemenea, sunt în curs de elaborare o serie de materiale informative, care urmează să fie transmise şi în mediul audio-vizual. Mituleţu-Buică a menţionat că AEP promovează votul prin corespondenţă, inclusiv datorită faptului că acesta are un cost de 25 de euro/persoană, aproximativ de două ori mai mic faţă de costul pe care îl implică votul în secţie.

"În 2016 au fost peste 9.000 de cereri pentru votul prin corespondenţă. Acum sper să avem cel puţin 90.000 de cereri pentru votul prin corespondenţă", a spus el.

Reprezentantul AEP a atras atenţia şi asupra faptului că există informaţii conform cărora unele formaţiuni politice ar intenţiona să strângă CNP-uri şi copii ale actelor de identitate, pentru a-i preînregistra pe cetăţeni. Mituleţu-Buică a subliniat că acest lucru nu este nici legal, nici moral, deoarece preînregistrările trebuie realizate de către cetăţeni, fără interferenţa politicienilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel