Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, încurajează ajutorarea copiilor abandonaţi: Trăim într-o societate tulbure din punct de vedere spiritual

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a lansat, vineri, un apel către enoriaşi să ajute copiii abandonaţi, fie că îi pot adopta, fie că îi pot lua în plasament, precizând, cu această ocazie, că 'trăim într-o societate tulbure din punct de vedere spiritual'.

'Ne bucurăm să reînnoim protocolul de colaborare între Arhiepiscopia noastră şi DGASPC Sibiu, în vederea iniţierii şi derulării de noi programe şi proiecte sociale care să vină în sprijinul familiei, a copiilor orfani, a tinerilor sau a altor persoane aflate în nevoi. Lucrarea social-filantropică constituie o parte esenţială în viaţa şi misiunea Bisericii. Ea este răspunsul nostru la iubirea mântuitoare nemărginită a lui Dumnezeu, precum şi la toate darurile revărsate asupra noastră. Trăim într-o societate tulbure din punct de vedere spiritual, care-şi pierde reperele şi valorile morale autentice înrădăcinate în Cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos.

Pe fondul prosperităţii materiale unora şi a libertăţii egoiste iresponsabile s-au înmulţit nevoile sociale, sărăcia, violenţa, abandonurile copiilor şi a vârstnicilor. Zilnic avem la porţile noastre oameni care solicită ajutor. Din nefericire, nu reuşim să-i ajutăm pe toţi, însă alături de partenerii noştri avem încredinţarea că vom reuşi să facem mai mult bine între oameni, să aducem ajutor şi mângâiere celor în nevoi, a declarat ÎPS Laurenţiu Streza. Preoţii vor lansa, la rândul lor, îndemnuri către enoriaşi, prin care îi vor încuraja să ajute copiii abandonaţi, care sunt în prezent în centrele de plasament, în cadrul unei campanii comune derulate de Mitropolia Ardealului şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu.

'Am iniţiat acest demers susţinut de Mitropolia Ardealului, pentru că îmi doresc să contribuim semnificativ la închiderea centrelor de plasament şi să încurajez, într-un mod susţinut şi concret, promovarea profesiei de asistent maternal, plasamentul familial şi adopţia copiilor instituţionalizaţi, dar şi a celor abuzaţi sau părăsiţi de către cei care au îndatorirea să-i ocrotească. Mulţumesc Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, pentru susţinerea activă a acestei campanii de promovare a alternativelor familiale, care începe chiar de astăzi. Această campanie de promovare a alternativelor familiale are un singur scop: să oferim dragoste tuturor copiilor care au această nevoie de afectivitate, care sunt lipsiţi de un cămin, de un mediu familial. De fapt, noi facem asta pentru copiii noştri', a subliniat directorul DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vîlsan. De la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Sibiu au fost adoptaţi 12 copii şi 245 sunt în asistenţă maternală. Alături de aceştia, 321 de copii au fost daţi în plasament familial şi alţi 73 de copii sunt cu tutelă, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel