Mircea Badea, arestat. Au venit trupele speciale, iar în 12 ore a fost eliberat

Mircea Badea / Captură Antena3
Mircea Badea / Captură Antena3

Mircea Badea a făcut o dezvăluire.

Mircea Badea a povestit la 'În gura presei' cum, în urmă cu mulți ani, în Anglia, a fost arestat. 

Realizatorul TV Mircea Badea a dezvăluit, joi seară, la emisiunea-pamflet 'În gura presei' de la Antena 3 că 'mie mi-au luat ADN-ul la un moment dat.'

'Vă spun, așa, pe scurt: pe mine m-au arestat odată în Anglia. Nu am povestit niciodată asta, nu e nimic teribil. A venit SWAT Team să mă aresteze. Adică au venit trupele speciale și m-au arestat în Anglia. În vreo 12 ore s-a lămurit situația și cu aceeași mașină m-au dus înapoi în aeroport.', a povestit Mircea Badea.

În continuare, el a explicat că 'după interogatoriu, mi-au luat ADN-ul, a venit un cetățean cu trusă specială. Cum îți ia ADN-ul? Îți bagă pe interiorul obrazului un fel de periuță cu care te râcâie un pic. Adică nu se ia așa *Bună ziua! Gata, avem ADN-ul. Nu, tăticule! Deschizi gura și, pe interiorul obrazului, îți ia cu o periuță aspră.'

'Ca să nu fie teorii ale conspirației', realizatorul a aținut să menționeze că 'a fost o greșeală de eroare toată treaba din Anglia. A fost reală, dar s-a întâmplat dintr-o eroare la care eu am avut o contribuție semnificativă. E spectaculos așa în sine, dar neimportant.'

Badea: Îmi lua pașaportul, se înverzea la față și mă punea să aștept

După acest incident, ori de cât ori mergea la Londra, 'chit că era escală în Londra pentru că mergeam în Statele Unite sau mă întorceam din SUA, toți din delegația în care eram râdeau că ziceau că *Iar ajunge Badea la pașapoarte.'

Mircea Badea a mai precizat că, într-adevăr, i s-a întâmplat de vreo 10 ori ca, după ce dădea pașaportul, să fie pus să aștepte vreo 20 de minute. 

'Îmi lua domnul sau doamna respectivă pașaportul... mi s-a întâmplat de 10 ori. Deodată îi cădea fața și se uita așa la mine... Ziceam *Doamne, nu din nou*. Mă puneau să aștept pe un scaun, dura vreo 20 de minute și ziceau *E ok, puteți merge mai departe.*', a adăugat Badea.

Asta s-a întâmplat până când 'o doamnă foarte simpatică, mai în vârstă, l-a ajutat să rezolve situația definitiv. 

'Indiferent de cine era acolo, se înverzea. La un moment dat, dau de o doamnă foarte simpatică, mai în vârstă. Întotdeauna am avut succes la mame și la bunici. Dau pașaportul, îi cade fața, se uită la mine înspăimântată și îi zic că știu ce urmează.

După ce m-au verificat, ea m-a întrebat 'Se întâmplă des asta?'. I-am zis că 'Absolut de fiecare dată.' Doamna a zis *Vorbesc eu, să vedem...*. Și după aia nu s-a mai întâmplat. Doamna chiar a fost foarte drăguță. Asta s-a întâmplat acum mult, mult timp.', a încheiat realizatorul TV. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy