Mircea Badea a pus tunurile pe Cătălin Tolontan: Care e scopul tău final?

Mircea Badea și Cătălin Tolontan au avut o dezbatere televizată pe tema dezinfectanților diluați de la Hexi Pharma, în contextul în care procurorul general Augustin Lazăr a afirmat că dezinfectanții ar fi avut, de fapt, concentrația potrivită.

Mihai Gâdea l-a întrebat pe jurnalistul GSP dacă își asumă responsabilitatea sau dacă are vreo mustrare de conștiință, în urma anchetei realizate.

Tolontan a explicat un mic istoric și a menționat care este și principala victorie din această anchetă, din punctul său de vedere:

"Noi am fost contactați de către cineva din interiorul Hexi, în 2015. Ne-a dat două rețete de fabricație pentru două biocide produse de Hexi. Ambele arătau că ele erau falsificate. În sensul diluării. Nu am crezut că omul acela are dreptate. Ni s-a părut imposibil să pui în toată țara, în 300 de spitale, mii de contracte, niște substanțe diluate și nimeni să nu controleze. Plus că știam că statul controlează. Și am aflat, mergând din ușă în ușă, că statul nu controlează niciodată aceste substanțe, odată puse pe piață. Nici compoziția, nici eficiența lor. Asta a fost șocant pentru noi și considerăm că asta este principala dezvăluire făcută de noi."

Mircea Badea: Problema mea este cu dozajul. Una e să cadă un meteorit cu diametru de un kilometru și alta e să cadă un meteorit cu diametru de un centimetru

"În mod evident, avem surse diferite la Parchet. Adina Anghelescu mi-a transmis că majoritatea rezultatelor pe substanțe sunt pozitive. Adică aceste substanțe sunt eficiente. Aici este problema mea, cu astfel de anchete, ce bine că am această ocazie acum, eu am urmărit activitatea domnului Tolontan în domeniul sănătății și se integrează într-un demers mai larg. A atacat cam toate somitățile medicale din România. Și putem să vorbim aici și despre cazul Colectiv. A scris foarte mult atunci, am scris și eu, s-au scris multe lucruri atunci. În sfârșit, problema mea este cu exagerarea cu dozajul. Exact dozajul mă încurcă pe mine. În sensul că dacă anunți că vine un meteorit de un kilometru, murim toți, dar dacă acel meteorit are un centimetru, e cu totul altceva. Am citit titluri care făceau referire la un soi de genocid în România."

Mircea Badea: Vă reproșați ceva?

Mircea Badea l-a întrebat pe Cătălin Tolontan dacă acesta consideră că a greșit cumva în această anchetă și dacă își reproșează ceva.

Cătălin Tolontan a evitat să răspundă punctual, dar a recunoscut că a greșit de mai multe ori, în timpul anchetelor realizate.

"Am făcut acum puțină vreme o prezentare în fața unor studenți, cu toate erorile din investigațiile noastre. Am recunoscut că în mai multe anchete, cum a fost cea cu doamna Ridzi, că am greșit. Am scris o dată, de două ori, de trei ori, apoi dosarul a ajuns în instanță. Și am greșit. Am corectat și Gala Bute. Dosarul Transferurilor. Foarte mulți oameni au intrat în închisoare. Nu din cauza noastră și nu vreau să sune cinic, pentru că nu jurnaliștii bagă oameni la închisoare. Poatea sinuciderea."

Mircea Badea: Care este scopul tău final, Cătălin Tolontan? Către ce tinzi?

Mircea Badea: "Din toate scrierile tale despre sistemul medical, prezentate într-o manieră teribilă, aproape toate sunt formulate într-o manieră teribilă. Care este scopul final? Către ce tinzi tu?"

Cătălin Tolontan: "Uite, tu singuri ai spus că nu te consideri jurnalist. Cred că știu ce înseamnă să încerci să fii jurnalist. Nu există, în meseria asta, după părerea mea, un scop final. Eu nu sunt dator să vindec țara, să duc oamenii în situații de a fi pedepsiți sau salvați. Nu e datoria mea. Dar ce îmi doresc eu este ca mâine dimineață, oamenii să știe ceva mai multe decât știau azi."

Mircea Badea și Cătălin Tolontan despre Colectiv

Mircea Badea a deschis subiectul tragediei de la Colectiv și l-a întrebat pe Cătălin Tolontan de ce a prezentat situația ca și când sistemul medical din România ar contribuit la moartea unor oameni:

"Dvs ați prezentat niște date. Corecte. Eu, consumator de presă, recunosc. Porniți de la o informație adevărată, pe care o înveliți în foarte multe straturi de exagerare și apoi acest pachet este preluat de un sistem. Dar ați prezentat situația ca și când, dacă acești oameni ar fi pățit acest lucru într-un alt sistem medical, ar fi supraviețuit. Și eu am încercat atunci, fiind de bună credință, cu două studii de specialitate. Unul publicat în Surgical Infectious Society. Și am făcut apel să preluați această informație, ca să ajungă la publicul larg. Al doilea, la fel, alt studiu publicat într-o publicație de specialitate. Concluzia: Nu există om intubat care să nu facă infecție. Nu există! Să spui că pacienții de la Colectiv au murit cu zile, este îngrozitor. Este inexact, în primul rând, în cazul multora dintre ei."

Cătălin Tolontan: Este citatul unui medic. Dar uitați să spuneți un lucru esențial. Că depinde cu ce viruși te infectezi. Faptul că guvernul României evită o măsură reală asupra spitalului de Arși este îngrozitor. Pentru că acolo s-a dovedit că există bacterii agresive, imune la orice fel de antibiotic, de care nu mai scapi niciodată."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel