Un complet de cinci judecători de la ÎCCJ, condus de Livia Stanciu, a a decis condamnarea la doi ani cu suspendare a liderului PSD, Liviu Dragnea.
I. Admite apelurile declarate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatele Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana, precum şi de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia împotriva sentinţei penale nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr.4862/1/2013. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:
1. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Dragnea Liviu Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 1 an închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare. Menţine modalitatea de executare a pedepsei şi majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani.
2. În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit.c Cod procedură penală, achită inculpatele Vlăduţ Daniela (cu date de stare civilă) şi Vespe Adriana (cu date de stare civilă) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.26 Cod penal anterior, raportat la art.55 alin.1 din Legea nr.3/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal.
3. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia şi obligă pe inculpatul Stan Vili la plata către aceasta a sumei totale de 2538 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 38 lei reprezintă daune materiale şi suma de 2500 lei reprezintă daune morale. Men?ine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
[citeste si]
II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpa?ii Dragnea Nicolae Liviu, Baba Constantina, Diţă Costinel Leontin, Coandă Nicolae, Florescu Marin, Rariţă Ion, Triţă Constanţa, Bălănescu George Tiberiu, Răboj Daniel, Mitroi Marin, Vîlcan Tudor Dorel, Stemate Marin, Pascu Marian Florin, Stan Vili, Cristian Corina, Hanganu Maria, Bobocea (fostă Velniţă) Simona, Manole Mic Florentin, Sîngerean Sorin, Totoliciu Ion şi Lungu Petre împotriva sentinţei penale nr.341 din 15 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr.4862/1/2013.
III. Ia act de retragerea apelurilor formulate de inculpaţii Ionescu Ion, Nistor Angelica Mariana, Nistor Marin, Pieleanu Ion şi Trifu Nicolae împotriva aceleiaşi sentinţe.
IV. Obligă apelanţii inculpaţi Dragnea Nicolae Liviu, Baba Constantina, Bălănescu George Tiberiu, Răboj Daniel, Mitroi Marin, Vîlcan Tudor Dorel, Stemate Marin, Pascu Marian Florin, Stan Vili, Cristian Corina, Hanganu Maria, Bobocea (fostă Velniţă) Simona, Manole Mic Florentin, Sîngerean Sorin, Totoliciu Ion ?i Lungu Petre la plata sumei de câte 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 250 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă apelanţii inculpaţi Ionescu Ion, Nistor Angelica Mariana, Nistor Marin, Pieleanu Ion şi Trifu Nicolae la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 250 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă apelanţii inculpaţi Diţă Costinel Leontin, Coandă Nicolae, Florescu Marin, Rariţă Ion şi Triţă Constanţa la plata sumei de câte 820 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 520 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
V. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatele Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana şi de partea civilă Burlan Mădălina Ionelia rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemna?i din oficiu pentru apelantele inculpate Vlăduţ Daniela şi Vespe Adriana, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 250 lei, precum şi onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta parte civilă Burlan Mădălina Ionelia şi persoana vătămată Bouroş Oana Otilia, în sumă de câte 520 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Bîlteanu Paulina, Călăraşu Gheorghe Daniel, Cocoranu Maria, Dude Ilie, Filip Constantin, Florescu Teodora, Ilie Marcel, Lungu Aurora Irina, Neşa Nicolae, Şorop Marian, Săulescu Elena şi Zamfir Marin Marius, în sumă de câte 520 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru intimaţii inculpaţi Vişan Marioara, Beznea Ion, Marioara Adrian, Culcea Victor, Stoicea Luminiţa Elena, Barbu Teodora Ramona, Ulmeanu Iulian, Curcan Constantin, Florea Mariana, Rusu Dănuţ, Ene Vasilică, Nedelea Dorinel, Mărunţelu Aurel, Pârva Ion, Dumitrache Ion, Poroschianu Marin, Dinu Nicuşor Sorin, Mitran Dorina, Ciupercă Cristina, Filip Alina Florina, Barbu Nicuşor, Ferăşteanu Ion Dorel, Partocică Costică, Mihai Ion, Matei Daniela, Mitroi Vasile, Lebejoară Liliana Carla, Sandu Ileana, Rizea Olga Iulia, Peţa Gabriel, Nădrag Ion Paul, Cristea Tudor şi Zglobiu Anca Maria, în sumă de câte 250 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News