Mihai Călin de la inginerie la actorie. Ce nu se știa despre actor

Mihai Călin, actorul care poate fi urmărit la Antena 1 în serialul “Fructul oprit”, a fost la un pas să urmeze altă carieră. Înainte de a intra în lumea artistică, acesta a studiat cursurile de la Politehnică, pregătindu-se astfel pentru domeniul ingineriei.

Actorul, care îl interpretează pe medicul psiholog Mircea Adam în serialul de la Antena 1, mărturisește că, după terminarea liceului, a ales o facultate care nu are nici o legătură cu ceea ce face în prezent. Deși, pasiunea pentru actorie i s-a declanșat încă din adolescență, Mihai Călin a început să se concentreze pe această profesie mult mai târziu, alegând în primă fază să studieze la Politehnică.

"Nu am vrut dintotdeauna să fac actorie, s-a declanșat pasiunea asta prin liceu, prin clasa a XI-a, apoi s-a mai dezvoltat în clasa a XII-a, dar am mai amânat să fac pasul către actorie. Am făcut mai întâi trei ani de Politehnică, am mai lucrat, abia din '90 am făcut pasul ăsta, a venit în mod firesc. Atunci chiar mi-am dorit foarte mult să renunț la orice altă activitate pentru actorie. Nu m-am văzut niciodată făcând altceva, cu toate că o vreme m-am gândit să fac inginerie, pentru că pe vremea aceea, în anii '80, erau foarte puține locuri la facultățile de Artă. Important este să descoperi ce-ți place să faci, chiar dacă va fi greu.", este de părere Mihai.

[citeste si]

De aproape 24 de ani, Mihai joacă pe scena Teatrului Național, iar pe lângă asta, a făcut parte și din alte proiecte, seriale, dar și emisiuni. În fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, el poate fi urmărit de telespectatori, alături de o distribuție de excepție, într-o poveste impresionantă a serialului de la Antena 1, "Fructul oprit", produs și regizat de Ruxandra Ion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel