MH370, dispărut. Unde s-ar afla epava avionului

Avionul Liniilor aeriene malaeziene dispărut fără urmă acum aproape trei ani se află "foarte probabil" la nord de zona oficială de căutare din Oceanul Indian, a anunțat luni șeful departamentului australian care a condus căutările suspendate săptămâna trecută. 

Guvernele australian, malaezian și chinez au anunțat marțea trecută suspendarea căutărilor subacvatice după cercetarea a 120.000 kmp din ocean, întrucât nu s-au găsit "informații credibile noi". Nava implicată în căutări, Fugro Equator, a revenit luni în portul australian Perth, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte miniștri din cele trei țări.

În decembrie, unii experți au recomandat continuarea cercetărilor, apreciind că aeronava s-ar putea afla într-o zonă de 25.000 kmp la nord de zona oficială de căutări.

"Este foarte probabil ca aeronava să se afle în zona definită în decembrie de experți, dar nu este absolut sigur", a declarat Greg Hood, comisar șef al Biroului australian pentru siguranța transporturilor, care a condus căutările.

El a menționat că departamentul său ar fi dorit să continue căutarea pentru a aduce consolare familiilor celor care se aflau la bord.

Cursa MH370 a Liniilor aeriene malaeziene a dispărut la 8 martie 2014 pe ruta Kuala Lumpur — Beijing, cu 239 de oameni la bord. Familiile și rudele pasagerilor au criticat autoritățile pentru suspendarea căutărilor, operațiune care a costat cele trei țări implicate peste 150 milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel