Magistrala de la Drumul Taberei ar putea aduce mai multe probleme pentru cetățeni decât soluții.
Mult așteptatul metrou din Drumul Taberei, care și-a prelungit termenul de finalizare de mai multe ori existând suspiciuni și de corupție (vezi cazul OLAF când agenții au verificat acte la Ministerul Transporturilor cu privire la plățile făcute de Metrorex către constructorii magistralei 5 de metrou), ar trebui să se finalizeze anul viitor, în 2019. Însă dirijarea sa deficitară va aduce probleme cetățenilor în loc să le rezolve.
Mai mult timp pierdut la metrou
Astfel, metroul nou într-o primă etapă va crește timpul de ajuns în Pipera, zona corporațiilor unde marea masă a bucureștenilor se îndreaptă. Oprirea metroului la Eroilor se transformă dintr-o soluție într-o problemă. Ambuteiajele de călători care se vor produce în zona Unirii, vor descuraja lumea să circule cu metroul, apelând tot la soluția mașinii personale.
Un alt punct de intersecție al magistralelor spre zona Pipera este la Piața Victorie care e deja supraaglomerată dimineața, iar astfel nici Victoriei nu ar putea reprezenta o soluție spre Pipera.
Pe lângă faptul că a durat mult mai mult decât se preconiza și a blocat traficul în momentul în care se lucre la suprafață, el era proiectat să circule spre Eroilor și de acolo spre zona Pantelimon.
Înțeparea magistralei care duce spre Pipera era programată la Universitate. Ca urmare, un cetățean din Drumul Taberei ar fi trebuit să ia metroul din Drumul Tabere, să circule până la Universitate și apoi să meargă spre Pipera, un drum de 30 de min.
Metroul din Drumul Tabere, peste un an când va fi aproape finalizat, va aduce noi probleme în trafic, nu le va rezolva.
O altă magistrală va fi aglomerată
El va aduce zeci de mii de oameni la Eroilor, de unde aceștia vor lua metroul către Unirii sau Victoriei, unde se va crea o aglomerație îngrozitoare pe culoare pentru a schimba magistrala către Pipera. Printr-o asemenea soluție cetățenii nu vor câștiga timp, așa cum se dorește, ci dimpotrivă, vor pierde timp, drumul spre Pipera cu metroul în asemenea condiții ar ajunge la o oră și jumătate. Astfel, cei care au mașină nu vor câștiga mult timp prin deplasarea cu metroul.
Un alt aspect, pe lângă factorul timp care nu motivează călătorii în condițiile mai sus arătate, este faptul că licitația de achiziționare a noilor trenuri pentru Drumul Taberei se va încheia cu mult timp după ce metroul pornește dacă el își respectă graficul.
Astfel, vor fi luate din trenurile de pe magistrala Berceni și mutate în Drumul Taberei. Acest lucru va face ca soluția aglomerării spre Pipera din zona Berceni, prin trenuri care circulă des, să nu mai fie posibilă după mutarea acestora.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu