Merkel - Iohannis: România, mutare ambasadă Ierusalim. Chirieac: Acum știm cine!

Bogdan Chirieac a comentat, la emisiunea "Esențial", de la Antena 3, pe marginea subiectului mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, după ce presa internațională a scris că totul s-a oprit la cererea cancelarului Germaniei adresată președintelui Iohannis. 

"Înțelegem foarte multe lucruri, așa cum anticipam, dacă ne gândim de când fostul șef al DIICOT a declanșat o anchetă penală împotriva prim-ministrului României din cauza faptului că s-a întâlnit cu premierul israelian. Deci acum știm cine a comandat ancheta că nu avem cum să nu ne imaginăm că întâlnirea Iohannis - Merkel nu are legătură cu acest lucru. Mai departe, dacă este un deal între președinte și cancelar, deal-ul nu este asumat de Guvern și de Parlament. Este regretabil că Guvernul României nu a continuat demersul pentru mutarea ambasadei. Interesul național al României este ca ambasada țării noastre să se mute la Ierusalim. Israelul are nevoie de cest lucru și noi avem o nevoie mare, capitală de relația specială cu Israelul" a declarat Bogdan Chirieac.

"Așteaptă un exemplu de la o țară mare" 

Referitor la atitudinea UE cu privire la mutarea ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim, analistul a declarat că se așteaptă un exemplu pentru ca și alte țări să facă pasul. "În privința relației cu Uniunea Europeană, mai multe state, inclusiv statele baltice, așteaptă un exemplu de la o țară mare pentru a urma aceeași cale. Din cauza asta România este foarte importantă. Dar nu s-a întâmplat. Să nu uităm că Benjamin Netanyahu este originar dintr-o țară baltică și ei vor să meargă pe aceeași cale. Milos Zeman, președintele Cehiei, dorește să facă același lucru. Este o chestiune care ne va costa enorm, România neavând poltică externă în acest moment. Asta e realitatea.

Problemele interne sunt atât de mari încât nu avem timp de politică externă și nu avem capacitate pentru că nu vorbim pe o singură voce în exterior. Iar mai departe, mă întreb dacă rezoluția, MCV-ul, toate aceste lucruri nu fac parte din războiul surd desfășurat de zona internațională împotriva țării noastre, război care se adaugă gherilei politice interne, sau războiului româno-român și din cauza asta suntem pedepsiți pentru o decizie curajoasă care ar putea să fie profund benefică, în viitor, pentru noi și anume mutarea ambasadei la Ierusalim care se poate face oricând. Numai că Guvernul României nu are, iată, și înțelegem acum de ce, curajul să o facă", a mai spus Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel