Medicii de familie renunţă la protest. De marţi, vor elibera reţete compensate şi trimiteri către cabinetele de specialitate

medici
medici

Medicii de familie au anunţat, vineri, că renunţă la protestul cauzat de nemulţumirile privind contractul cadru, astfel că pacienţii nu vor plăti pentru consultaţii şi vor primi reţete şi bilete de trimitere.

"De astăzi (vineri - n.r.), renunţăm la protest şi vom semna contractul cadru pe 2011-2012, după ce am obţinut de la ministrul Sănătăţii promisiunea că, până la sfârşitul anului, se vor căuta soluţii pentru a rezolva cea mai gravă problemă cu care ne confruntă, respectiv cea legată de bugetul care ne este alocat", a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FPMF), dr. Doina Mihăilă.

Astfel, începând de marţi, toţi medicii de familie vor elibera reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi vor semna trimiteri către cabinetele medicilor de specialitate.

"Salut decizia medicilor de familie şi le mulţumesc pentru dialogul pe care l-am purtat în aceste săptămâni şi pentru faptul că au ales să se gândească, în primul rând, la pacienţii lor, aşa cum le-am solicitat în toate întâlnirile noastre. Sunt conştient că asistenţa medicală primară reprezintă un capitol important în sistemul de sănătate şi vom sprijini mai mult acest sector", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Medicii de familie cer ca bugetul să le fie suplimentat cu circa 200 de milioane de lei, astfel încât cabinetele să nu dea faliment. De altfel, bugetul este singura problemă pentru care ei nu au semnat până acum contractul cadru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel