Medic oncolog, trimis în judecată pentru 52 de infracțiuni de luare de mită

Medicul specialist în oncologie, Csiki Csongor, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA Târgu Mureș, pentru săvârșirea a 52 infracțiuni de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011-2014 Csiki Csongor a primit bani, în cuantum de 1.330 lei, și bunuri alimentare în cuantum de 203 lei, cu ocazia efectuării a 39 de consultații în incinta cabinetelor din Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc (minim 50 lei pe pacient, în schimbul eliberării unei rețete periodice sau a efectuării unei consultații), scrie Agerpres.

"La data de 7 iulie 2014, acesta a primit, de la un număr de 13 bolnavi, bani în numerar, în valoare totală de 810 lei și bunuri alimentare, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumelor de 2.110 lei, 600 USD și 200 Euro, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatul Csiki Csongor", se mai arată în comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel