Martorul cheie care l-a tras pe Vlad Pascu în mașină. Tatăl Robertei, dezvăluiri în premieră: Îmi asum ce spun / „Sebi a fost rupt în două, fiica mea a fost îngropată în pielea goală”

Foto: Antena 3 CNN
Foto: Antena 3 CNN

Tatăl Robertei Dragomir, fata ucisă de șoferul drogat Vlad Pascu, a făcut dezvăluiri în premieră despre conjunctura în care a avut loc accidentul din localitatea 2 Mai și tinerii care s-au mai aflat în mașina care i-a lovit pe cei doi studenți.

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, fata ucisă de șoferul drogat Vlad Pascu în localitatea constănțeană 2 Mai, a intervenit telefonic la Antena 3 CNN, la emisiunea Subiectiv, moderată de Răzvan Dumitrescu, duminică seară, unde a făcut noi dezvăluiri despre momentul accidentului și despre martorul cheie din mașina lui Pascu.

„Lansez o provocare pentru doamna Miruna și pentru domnul Mihai Pascu. Dumnealor, părinții, chiar acceptă să cadă doar copilul lor la închisoare, care a picat în momentul nepotrivit cu cine nu trebuia acolo?

Nenorocirile au început cu cel puțin 24 de ore înainte, când și-a făcut turul prin Constanța, a fost oprit de Poliție, i s-a dat drumul, deși nu avea asigurare, pentru că era cineva anume cu el în mașină. Mă refer la anturajul acestui copil. El va fi dus în instanță ca oaia neagră.

Ceilalți din mașină sunt responsabili morali. Sunt protejați din Poliție, mă refer la nepotul adjunctului IPJ Circulație Constanța și la ceilalți tineri care proveneau din mediul politic.“, a precizat tatăl Robertei, Cătălin Dragomir.

CITEȘTE ȘI       -      Vlad Pascu, judecat pentru ucidere din culpă. Tatăl Robertei, avertisment pentru mama criminalului: A fost omor! Să-și vadă de treaba dumneaei

Martorul cheie din accidentul de la 2 Mai

„Chestiunea pe care eu nu o înțeleg e următoarea. Eu am mărturia nepotului meu, care a fost la 20 de metri distanță în fața accidentului, și când s-a întors l-a văzut pe Vlad Pascu, și îmi asum ceea ce spun, care era în picioare lângă mașină, iar cineva l-a tras în vehicul și i-a spus: Hai să mergem înapoi! El nu mai judeca în momentul acela.

Unde este acel martor care a fost când s-a întâmplat nenorocirea. Nimeni nu vorbește nimic, poliția mușamalizează, doamna procuror mușamalizează și trage totul pe cât mai minim. De ce nu facem încadrarea exact așa cum trebuie. Au murit doi copii. Sebi a fost rupt în două, oameni buni. Copila mea a aterizat în cap și a avut țeasta sfărâmată și coastele sfărâmate în ea. A fost înmormântată în pielea goală“, a spus, plin de durere, tatăl Robertei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel