Vlad Pascu, judecat pentru ucidere din culpă. Tatăl Robertei, avertisment pentru mama criminalului: A fost omor! Să-și vadă de treaba dumneaei

Foto: Inquam Photos / George Călin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă.

Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri în luna august în stațiunea constănțeană 2 Mai, după ce a intrat cu mașina în ei, va fi judecat pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului, conform Antena 3 CNN. 

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei Dragomir, fata ucisă de Vlad Pascu, a intervenit telefonic la același post de televiziune și a comentat această știre.

„Reamintesc societății că astăzi se împlinesc 114 zile de la acel omor. Este omor, nu ucidere. Știu de la avocați că au încercat din răsputeri să schimbe încadrarea și nu s-a vrut. S-a pus în continuare batista pe țambal. A fost vorba de omor, nu de ucidere din culpă.“, a spus tranșant Cătălin Dragomir.

„Mama acestui tânăr este acum liberă, în control judiciar, iar cum a încercat să facă anterior mușamalizări, mă întreb ce va putea face acum când este în semi-libertate. De asemenea, am mai auzit de la cunoștințe că ar intenționa să meargă la ambele cimitire, eu zic să-și vadă de treaba dumneaei. Cel puțin la copilul meu nu are ce căuta! Să-și vadă de creșterea celuilalt copil, iar pe acesta, pe care l-a delăsat și nu l-a crescut așa cum trebuie, să-l lase să pătimească și să nu tragă de sfori“, a mai punctat tatăl Robertei.

„Eu încă mai cred că se poate face ceva în România și vreau să se trezească cei responsabili. Nu s-a pomenit nimic despre anturajul lui Vlad Pascu din acea noapte. Nepoții și copiii cui erau cu el? Nu erau simpli tineri de cartier. Pe cine din poliție și politică afectează?“, a întrebat Cătălin Dragomir, adăugând „mă macină“.

„Vreau să fie judecat pentru omor! Acolo sunt pedepsele mult mai grave. Mi-aș dori să vină cei 10 ani de la Legea Anastasia și apoi pedeapsa pentru ce a făcut acest copil inconștient, scăpat din mână de părinți. Lumea uită și vreau să reamintesc ce s-a întâmplat. Să nu uităm și sincer vă spun că nu vreau ca alți părinți să mai pățească ce am pățit noi, aceste două familii, Olariu și Dragomir“, a conchis Cătălin Dragomir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel