Maria Ghiorghiu, previziune înfiorătoare: ”Totul se petrecuse în doar 2-3 secunde”

Maria Ghiorghiu
Maria Ghiorghiu

Maria Ghiorghiu susține că „vom auzi de un cutremur puternic”.

„În această nopate, în timp ce scriam la articolul anterior, în locul monitorului pe care priveam, vedeam o masă obișnuită încărcată cu de toate din casa omului. Brusc, masa începe a se cutremura puternic, sărind intens ca pe arcuri. Totul se petrecuse în doar 2-3 secunde.

Așadar, fraților, vom auzi de un cutremur puternic, care nu va trece neobservat; nebăgat în seamă.

Unde se va produce acest cutremur intens sau când, eu nu știu a vă spune.

Ceea ce știu, fraților, este faptul că, dacă-L vom iubi pe Dumnezeu și pe Măicuța Domnului din toată inima noastră și din tot sufletul nostru, și ne vom iubi aproapele ca pe noi înșine, vom fi ocrotiți și ocoliți de cutremure devastatoare; așa cum de altfel am și fost până acum. (...)

Să fim buni și milostivi, să fim iubitori și înțelegători cu cei de lângă noi, să avem credință tare în Dumnezeu și-n Maica Domnului, și fără nicio îndoială, vom fi ocrotiți și păziți de tot ce ne-ar aduce chin și suferință”, a scris, recent, Maria Ghiorghiu pe blogul ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel