Marea Chinei de Sud: China și-a trimis bombardierele

Bombardiere ale forţelor aeriene chineze au aterizat pe insule şi recife din Marea Chinei de Sud, în cadrul unui exerciţiu militar în regiunea disputată, informează sâmbătă Reuters, citând un comunicat militar chinez. 

"O divizie a Forţelor Aeriene ale Armatei de Eliberare a Poporului (PLAAF) a organizat recent zboruri de antrenamente cu decolarea şi aterizarea mai multor bombardiere precum H-6K pe insule şi recife din Marea Chinei de Sud, pentru a ne îmbunătăţi capacitatea de +a ajunge în toate teritoriile, efectua lovituri în orice moment şi în toate direcţiile+", potrivit comunicatului difuzat vineri. 
     
În cadrul exerciţiului, pilotul bombardierului H-6K a condus un asalt asupra unei ţinte maritime desemnate şi a efectuat apoi 
decolări şi aterizări la un aeroport din zonă, se adaugă în acest comunicat, care descrie exerciţiul ca o pregătire pentru "Pacificul de Vest şi bătălia pentru Marea Chinei de Sud". 
     
Anunţul, publicat pe contul de microbloguri Welabo al PLAAF, nu specifică locul exact al exerciţiului. 

SUA, cu navele de război 
     
Statele Unite au trimis nave de război în zone disputate din Marea Chinei de Sud, în încercarea de a contesta amploarea pretenţiilor chineze privind suveranitatea asupra teritoriului, subiect al unor revendicări diverse din partea Chinei,Vietnamului, Filipinelor, Taiwanului, Brunei şi Malaeziei. 
     
"Statele Unite rămân angajate ca (regiunea) Indo-Pacifică să fie liberă şi deschisă", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonel Christopher Logan, pentru Reuters. 
     
"Continuarea militarizării unor caracteristici disputate de către China în Marea Chinei de Sud serveşte doar la amplificarea tensiunilor şi destabilizarea regiunii", a adăugat el, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel