MAE/ Atenţionare de călătorie: Croaţia - coduri portocaliu şi galben privind intensificări ale vântului

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, au fost emise, pentru miercuri, coduri portocaliu şi galben privind intensificări, la rafale, ale vântului.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, pentru canalul Velebit, golfurile Kvarner şi Kvarneric, precum şi vestul Istriei a fost emis cod portocaliu de vânt, ce va atinge o viteză de până la 110 km/h. Regiunile Rijeka, Split şi Dalmaţia se află sub un cod galben de intensificări ale vântului, însoţite de descărcări electrice. Autorităţile croate avertizează cu privire la posibilitatea existenţei unor disfuncţionalităţi în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

Pentru informaţii actualizate, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat http://www.hak.hr, ale Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate http://www.hznet.hr, ale Autorităţii Portuare Croate http://www.portauthority.hr şi ale Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr. Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă '112'. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 şi +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel