Ludovic Orban a votat. ''Să fiu sigur că Guvernul nu va mai putea emite OUG''

Ludovic Orban
Ludovic Orban

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a prezentat la secția de votare. Liderul liberalilor a declarat că a votat atât pentru referendum, cât și pentru alegerile europarlamentare.

Mi-am exercitat dreptul constituțional la vot, atât la referendumul convocat de președintele României  cât și la alegerile pentru Parlamentul European.

Am votat astăzi ca să fiu sigur că România va fi condusă de oameni cinstiți, de oameni corecți, de oameni care respectă legea și nu de hoți.

Am votat astăzi ca să fiu sigur că Guvernul nu va mai putea emite Ordonanțe de urgență prin care să calce în picioare drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, să calce în picioare independența justiției, să pună între paranteze parcursul european al României.

Am votat astăzi pentru a fi sigur că România va rămâne un stat european, că va fi bine reprezentată în Parlamentul European, de oameni apreciați, de oameni de calitate, de oameni care să poată influența deciziile la nivel european, de oameni care să câștige aprecierea și respectul partenerilor europeni, de oameni care să așeze România la masa negocierilor și deciziilor ca partener egal și de oameni care pot să fructifice la maxim apartenența României la Uniunea Europeană pentru a aduce cât mai multe beneficii pentru români, a declarat Ludovic Orban la ieșirea de la secție de votare.

Vezi și: Laura Codruța Kovesi, printre primii votanți. Pentru ce a venit să voteze fosta șefă DNA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel