Loteria Bonurilor Fiscale: A fost desemnat bonul câștigător

Loteria bonurilor fiscale
Loteria bonurilor fiscale

Cu ocazia Paștelui, Loteria Română a organizat o extragere specială a Loteriei Bonurilor Fiscale.

Biletul desemnat câștigător are o valoare de 787 de lei și a fost emis în data de 29 ianuarie 2019, informează Antena 3. La această loterie au participat bonurile fiscale emise în perioada 21 ianuarie - 31 martie 2019, pentru revendicarea premiului, câștigătorii trebuie să depună o cerere de revendicare, într-o perioadă de 30 de zile, începând cu prima zi după efectuarea extragerii.


Condiții pentru revendicarea premiului


Posesorii trebuie să depună la orice administraţie fiscală din structura ANAF bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere. Sunt considerate câștigătoare bonurile fiscale care îndeplinesc toate condițiile de lege și prezintă elementele obligatorii care atestă aparatul de mascat fiscalizat care a emis bonul respectiv.
Unitățile teritoriale ANAF au obligația de elibera o copie a bonurilor câștigătoare, cu mențiunea "conform cu originalul", pe care să fie menționat numărul unic de înregistrare. Ulterior, MFP și ANAF trebuie să publice pe site lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de ănregistrare, premiul de un milion de lei fiind împărțit la cel mul 100 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel