O licitaţie cu obiecte din patrimoniul lui Emil Cioran - cărţi, obiecte decorative şi de mobilier - va avea loc pe 22 martie, la sediul Artmark, informează un comunicat al casei de licitaţii transmis Agerpres. O licitaţie ce a cuprins asemenea loturi a fost organizată ultima dată la Paris, în 2011, anul centenarului naşterii lui Cioran.
Expoziţia invită publicul în intimitatea căminului filosofului, oferindu-i posibilitatea să cerceteze biblioteca impresionantă, să răsfoiască albumele cu poze sau să admire lucrurile care însufleţeau cândva reşedinţa familiei Cioran.
Alături de obiectele ce i-au aparţinut lui Cioran, în licitaţia de pe 22 martie vor fi prezentate şi obiecte din colecţia poetului şi pictorului Radu Boureanu şi din cea a diplomatului Vasile Stoica.
Expoziţia licitaţiei colecţiei poetului şi pictorului Radu Boureanu este o premieră pe piaţa românească de artă, în care publicul va descoperi lumea unui om de o cultură vastă, cu pasiuni artistice şi literare variate, de la actorie, pictură, grafică, poezie, dramaturgie sau proză. Manuscrise, obiecte personale, picturi şi desene realizate de poet, cărţi din biblioteca sa personală, medalii, fotografii - toate schiţează viaţa unui artist complet, premiant al Societăţii Scriitorilor Români în perioada interbelică (1933, 1936, 1939, 1943).
Expoziţia licitaţiei colecţiei de ţesături orientale a diplomatului Vasile Stoica este, de asemenea, o noutate pe piaţa românească de artă şi invită publicul să se aventureze în exotismul şi pitorescul spaţiului oriental. Unul dintre cei mai mari colecţionari din România, Vasile Stoica, singurul diplomat român ce a participat la conferinţele de pace atât din Primul Război Mondial, cât şi din al Doilea Război Mondial, a deţinut una dintre cele mai importante colecţii privată de ţesături orientale. Licitaţia este compusă din 26 de piese, rarisime.
Expoziţia poate fi vizitată gratuit în perioada 8 - 22 martie (între orele 10,00 - 20,00, inclusiv în weekend), la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviţă, iar licitaţiile vor avea loc pe 22 martie, ora 19,30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu