LEGI JUSTIȚIE, DEZBATERE PE. Mircea Badea: E absolut CRETIN

Mircea Badea
Mircea Badea

Realizatorul ”În Gura Presei” de la Antena 3, Mircea Badea, a comentat dezbaterea din Parlamentul European despre Legile Justiției din României. 

”Așa de mare îngrijorare a fost în Europa cu privire la legile justiției din România că-n sală erau trei speriați, dintre care doi și a rămas doar unul. Au fost 30 și ceva de parlamentari, erau mai mulți români. Atât de îngrijorat era PE că-n marea dezbatere crucială au fost foarte puțini spre deloc. Această așa-zisă dezbatere mi-a rezolvat mie orice fel de iluzie aș fi avut cu privire la PE. Poate că e momentul ca mulți dintre noi să renunțăm la complexele provinciale care nu au niciun fel de bază factuală. Mi-am dat seama că mulți dintre noi suntem 30 de clase peste ei. Problema e că nu suntem și de acțiune. Văzând așa-zisa dezbatere, ți se făcea jenă. A fost o sumă de declarații strict politice care mi-au întărit convingerea că popularii europeni sunt dezgustători. Am descoperit, cu surprindere, nivelul extrem de precar- și-mi cântăresc bine cuvintele, sunt mult atenuate- al discursului comisarului pe Justiție, Vera Jourova. Penibil e un cuvânt atenuat față de ce s-a întâmplat acolo.” a spus Mircea Badea, miercuri seară, în emisiunea ”În Gura Presei”. 

”Regulamentul e CRETIN”

Realizatorul TV a adăugat: ”Dacă asta sunt procedurile, sunt cretine. Era ditamai ministrul Justiției la o dezbatere din PE care era despre justiție. Și ministrul Justiției nu a fost lăsat să vorbească. Dacă așa e regulamentul, e absolut cretin. E absolut penibil să-l vezi pe ministrul Justiției în PE la o dezbatere despre justiție și el să nu poată să vorbească. Cum așa ceva?”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel