La nivel global, este nevoie de 2,8 milioane de experţi în securitate cibernetică

Nevoia de specialişti în securitate cibernetică a crescut cu 145%, la nivel global, la ora actuală fiind nevoie de 2,8 milioane de experţi în acest domeniu, au evidenţiat participanţii la cea de-a 10-a ediţie a DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din România şi din regiune.

Ediţia aniversară a DefCamp a găzduit 2.000 de experţi şi entuziaşti în securitate cibernetică din ţări, precum Statele Unite ale Americii, China, Franţa, Olanda, Rusia, Turcia, Polonia, Italia şi România, precizează organizatorii, într-un comunicat transmis marţi Agerpres.

În cadrul conferinţei, competiţiile din Hacking Village au generat un interes foarte mare în rândul participanţilor, iar printre cele mai atractive provocări au fost IoT Village, binecunoscutul Hack the Bank, unde obiectivul era de a compromite un ATM, dar şi competiţia de descuiat lacăte - lock picking.

În viziunea specialiştilor, pentru anul 2020, elementul crucial în securitate cibernetică vor fi dispozitivele care compun universul Internet of Things, în timp ce miza următorilor ani va fi pusă pe securitatea infrastructurilor critice, pe car hacking şi medical hacking, cu atenţie deosebită acordată metodelor de prevenire a incidentelor de acest tip.

"Pentru a putea progresa, soluţiile de securitate cibernetică au nevoie să fie îmbunătăţite şi implementate de specialişti, aspect unde devine evidentă criza forţei de muncă în cybersecurity la nivel global. Un raport publicat pe 8 noiembrie de către ISC subliniază că e nevoie de 2,8 milioane de experţi în securitate cibernetică în toată lumea. Totodată, e nevoie de încă 1,27 milioane de persoane în roluri complementare. Nevoia de astfel de specialişti a crescut cu 145% la nivel global. În condiţiile în care 65% dintre organizaţii raportează o lipsă de experţi în securitate cibernetică, DefCamp lucrează la consolidarea ecosistemului prin crearea unui context în care practicienii din mediile private, publice şi academice pot colabora şi împărtăşi cunoştinţe. Astfel, comunitatea DefCamp contribuie la formarea de noi generaţii de hackeri care să creeze soluţii mai robuste", notează organizatorii conferinţei de la Bucureşti.

Evenimentul DefCamp #10 a fost organizat de Asociaţia "Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România" - CCSIR, împreună cu Orange România, în calitate de partener principal.

Competiţia internaţională de hacking "Capture the Flag", organizată la DefCamp, atrage anual sute de participanţi din toată lumea. Anul acesta, România, reprezentată de echipa WreckTheLine, a obţinut locul trei, echipa din Polonia s-a clasat pe locul doi, în timp ce campioana acestei ediţii a fost echipa KirikouCrew din Franţa. Concursul a fost organizat de Bit Sentinel, companie specializată în servicii de securitate cibernetică şi susţinut de Orange România.

Din 2011 şi până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă la Bucureşti aproape 9.500 de participanţi din peste 55 de ţări şi 150 de oraşe. Aceştia sunt pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice.

Audienţa conferinţei cuprinde: participanţi din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte (45%), specialişti în securitate cibernetică (30%), reprezentanţi din zona de top management şi factori de decizie în companii (18%) şi studenţi (7%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel