Kevin Spacey, acuzat oficial că a abuzat 3 bărbați. Ce spun procurorii britanici despre faptele laureatului Oscar

Kevin Spacey
Kevin Spacey

Laureatul Oscar, Kevin Spacey, care a fost acuzat în urmă cu cinci ani că a abuzat intim un bărbat, în anii 1980, este, de data aceasta, acuzat pentru fapte similare, însă de procurori.

Serviciul de Procuratură al Coroanei din Marea Britanie a anunțat acuzațiile, care includ trei pentru abuz intim și una pentru agresiune neconsensuală.

Acuzațiile se bazează pe mărturiile a trei bărbați care au spus că incidentele au avut loc în Marea Britanie, timp de opt ani, din 2005 până în 2013.

„Urmează să se realizeze o analiză a probelor strânse de Poliția Metropolitană în cadrul anchetei”, a declarat CPS într-un comunicat, joi.

„Funcția CPS nu este de a decide dacă o persoană este vinovată de o infracțiune, ci de a face evaluări corecte, independente și obiective cu privire la oportunitatea de a prezenta acuzații pe care o instanță penală să le ia în considerare”, a adăugat agenția.

Actele de care este acuzat Spacey au avut loc în Londra și Gloucestershire, au spus procurorii.

Incidentele legate de cele trei acuzații de agresiune au avut loc în ambele orașe în 2005, 2008 și 2013, iar acuzația de activitate neconsensuală a avut loc la Londra în 2008, potrivit plângerii.

Actorul Kevin Spacey, forţat la despăgubiri după acuzaţiile de abuz

Actorul american Kevin Spacey este forţat să plătească despăgubiri de milioane de dolari unui studio de film, după acuzaţiile de abuz şi hărţuire. 

La finalul anului trecut, un mediator a dispus ca Kevin Spacey să plătească aproape 31 de milioane de dolari studioului care a realizat serialul de succes al Netflix „House of Cards”, pentru încălcarea contractului, în urma acuzațiilor aduse actorului american, scria atunci BBC. Decizia ar fi fost luată acum doi ani, dar a devenit publică mult mai târziu, după ce avocații studioului, MRC, au depus o cerere în instanță pentru a confirma sentința.

Actorul s-a confruntat cu mai multe acuzații de agresiune sexuală, începând din 2017. El a negat orice abatere.

Spacey, în vârstă de 62 de ani, a pierdut rolul principal al politicianului din „House of Cards" și a intrat într-un con de umbră de când a fost acuzat că a creat un mediu de lucru "toxic" pe platourile de filmare prin faptul că ar fi făcut comentarii grosolane și ar fi atins mai mulți angajați fără consimțământ.

El a fost una dintre primele figuri importante de la Hollywood care au fost acuzate public de comportament necorespunzător în urma scandalului Harvey Weinstein, în timp ce mișcarea #MeToo lua amploare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel