Urmărește emisiunea live


Jurnalistul Jan Kuciak, UCIS. Prima persoană ARESTATĂ

Catuse
Catuse

Un procuror slovac a aprobat vineri extrădarea, pentru acuzaţii legate de droguri, a omului de afaceri italian Antonino Vadala, subiect al ultimei anchete a jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak care a fost asasinat în luna februarie, transmite Reuters. 

Vadala a fost arestat în luna martie pe baza unui mandat de arestare european emis de un tribunal din Veneţia, care a declarat că omul de afaceri italian este suspectat de apartenenţă la o reţea internaţională de trafic de droguri şi spălare de bani care a folosit canale aparent legale pentru a importa narcotice din America de Sud. 

Antonino Vadala va fi predat autorităţilor italiene în termen de 10 zile, a anunţat Milan Filicko, purtător de cuvânt al biroului regional al Parchetului slovac. 

Jan Kuciak a relatat despre cazuri de fraudă în care au fost implicaţi adesea oameni de afaceri cu conexiuni politice. 

În luna februarie, jurnalistul slovac a fost ucis împreună cu partenera sa de viaţă în locuinţa lor din Bratislava, în timp ce lucra la o investigaţie jurnalistică asupra legăturilor dintre guvernul de la Bratislava şi mafia italiană. Asasinarea lui Kuciak a declanşat o criză politică în Slovacia, conducând în martie la demisia premierului Robert Fico, a doi miniştri de interne şi a şefului poliţiei. 

Ultimul articol al jurnalistului 

Ultimul articol al lui Jan Kuciak, neterminat dar publicat postum, a vizat oameni de afaceri italieni prezenţi în Slovacia - printre care Vadala - şi suspectaţi de legături cu organizaţia mafiotă 'Ndrangheta. 

Într-un interviu acordat la 6 martie site-ului de ştiri Korzar, Vadala a negat că ar fi comis vreo ilegalitate. 

Nicio persoană nu a fost deocamdată pusă sub acuzare pentru asasinarea lui Jan Kuciak şi a prietenei sale; procurorul de caz a estimat că foarte probabil este vorba despre un ucigaş plătit. 

Separat, Antonino Vadala este acuzat de fraudă cu fonduri de agricole de către Agenţia naţională pentru combaterea infracţionalităţii organizate din Slovacia, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel