O capră neagră a fost găsită de jandarmi într-o gospodărie.
O capră neagră crescută în captivitate a fost găsită de jandarmi într-o gospodărie din nordul judeţului Argeş, în timpul unei acţiuni pentru prevenirea activităţilor de braconaj şi protecţia fondului cinegetic. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş, controalele s-au desfăşurat în comunele Arefu şi Sălătrucu.
'În timpul verificărilor, jandarmii au observat într-o gospodărie un exemplar de capră neagră, animal protejat prin lege, fapt pentru care au anunţat AJVPS Argeş în vederea continuării verificărilor. Astfel s-a dovedit faptul că animalul fusese găsit în sălbăticie, iar familia a ales să îl crească alături cu celelalte animale din curte, fără a anunţa autorităţile', se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică constituie contravenţie, jandarmii aplicând în acest caz o amendă de 1.000 de lei. Capra neagră a fost preluată de reprezentanţii AJVPS Argeş, urmând să fie eliberată în mediul natural.
Citește și: Braconaj capră neagră. Doi străini, prinși cu animalul împușcat în portbagaj
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu