Iranul boicotează competiția pentru premiile Oscar 2013

hi-separation2-8col
hi-separation2-8col

Ministrul iranian al Culturii, Mohammad Hosseini, a anunțat luni, că Iranul nu va participa la Oscarurile 2013 din cauza filmului anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, pe care o consideră ”o insultă intolerabilă" adusă marelui profet al Islamului, Mohamed, informează israelnationalnews.com.

"Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din acest an şi cerem celorlalte naţiuni islamice să protesteze în acelaşi mod", a declarat ministrul iranian al Culturii, Mohammad Hosseini.

În urma discuțiilor cu producătorul filmului "Ye habe ghand/ A Cube of Sugar", de altfel singurul prezent în competiție,  autorităţile de la Teheran au decis să retragă pelicula din concurs.

Decizia a fost luată și pentru faptul că filmul incriminat, "Innocence of Muslims", care denigrează islamul, a fost realizat în America iar Oscarurile se ţin (în această ţară) şi, până în prezent, nicio poziţie oficială nu a fost luată de naţiunea care a realizat acest film", a mai adăugat ministrul iranian al Culturii.

Pelicula americană cu buget redus a stârnit un val de furie în lumea musulmanilor contra Statelor Unite. Secretarul de stat american Hillary Clinton a denunţat, pe 13 septembrie, acest film ”scârbos şi condamnabil", precizând că Guvernul american "nu are absolut nicio legătură". Totuşi, autorităţile din Statele Unite au indicat că din respect pentru libertatea de expresie nu vor cenzura acest film.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel