Urmărește emisiunea live


Ion Iliescu iese la iveală

Ion Iliescu
Ion Iliescu

Luni, 19 mai, de la ora 18.30, va avea loc lansarea romanului "Despăgubirea. Povestea unui supraviețuitor", în prezența autorului Peter Herzog.

La eveniment vor lua parte mai multe personalități printre care Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu, Ion Ianoși, Vasile Morar, Răzvan Voncu. Moderatorul discuţiei va fi Ionuț Vulpescu.

VEZI ȘI: Ce cadou a primit Ion Iliescu de la Traian Băsescu, de Sfântul Ioan


"Romanul autobiografic al lui Peter Herzog mi se pare o completare de mare valoare a literaturii Holocaustului, atât din punct de vedere documentar, cât şi uman. Atitudinea morală a supravieţuitorului teribilei experienţe mi se pare excepţională, şi cu ea simt nevoia să închei. De vreme ce însuşi SS istul Lehmann este cel care îl ajută pe Peter (împreună cu alţi deţinuţi) să evadeze şi, astfel, să scape de hecatomba care se va abate asupra lagărului de la Dachau în ultimele luni ale războiului înseamnă că nu este totul pierdut.

Umanitatea mai are o şansă: aceea de a cunoaşte adevărul, de a face dreptate (pedepsindu-i pe vinovaţi) şi de a preveni ca răul să se mai repete. Nu despăgubirea – care, de altfel, îi este birocratic refuzată de statul german în care emigrează după război – este cea care şterge, cât de cât, amintirea suferinţelor, ci mărturia pe care o depune acum. Pentru ca oamenii, evrei şi neevrei deopotrivă, să înveţe din lecţiile dure ale trecutului, iar un rău istoric de unicitatea Holocaustului să nu se mai repete", a spus Ion Iliescu.

Editura Litera vă invită la acest eveniment luni, 19 mai, ora 18:30, în Librăria Bastilia (Piața Romană, nr 5, București).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel